UE îi amintește lui Recean ce are de făcut!

96

UE salută desemnarea rapidă a premierului, domnul Dorin Recean, și numirea noului Guvern astăzi, scrie șeful Delegației UE la Chișinău, Janis Mazeiks, într-o postare plasată pe contul oficial de Facebook joi seara, 16 februarie curent.

„Așteptăm cu nerăbdare să lucrăm îndeaproape cu noul Guvern, în intensificarea eforturilor privind reformele cheie, în special în sectoarele justiției și financiare și în combaterea corupției, în interesul tuturor moldovenilor și în conformitate cu cei nouă pași pe care Republica Moldova trebuie să-i abordeze pentru a progresa în continuare pe calea extinderii”, a reamintit diplomatul.

Nu în ultimul rând, Janis Mazeiks a mulțumit Nataliei Gavrilița.

„În același timp, dorim să mulțumim premierului în funcție, Natalia Gavrilița, pentru abilitățile sale de a conduce Guvernul printr-o serie de crize fără precedent. A condus Guvernul la statutul de țară candidată de succes la UE”.

Guvernul Recean a obținut vot de încredere în Parlament din partea a 62 de deputați, adică majoritatea parlamentară. S-a întâmplat joi, 16 februarie curent. Tot joi, a depus jurământul cu echipa sa la Președinție.

În noul Guvern se regăsesc patru funcții de vicepremieri. Ca și în executivul precedent, există funcția de vicepremier pentru reintegrare, pe care o păstrează Oleg Serebrian, și funcția de vicepremier exercitată de ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu. Vicepremieri devin și Vladimir Bolea, ministru al agriculturii și industriei alimentare, și Dumitru Alaiba, ministrul dezvoltării economice și digitalizării. În Cabinetul Recean își păstrează portofoliile ministrul afacerilor interne, Ana Revenco, ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, ministrul mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu, ministrul educației și cercetării, Anatolie Topală, ministrul sănătății, Ala Nemerenco, și ministrul culturii, Sergiu Prodan.

Noua funcție de ministru al finanțelor este numită Veronica Sirețeanu, iar în funcția de ministru al justiției, Veronica Mihailov-Moraru. Ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale devine Lilia Dabija. În noul Guvern a fost creat un nou minister, cel al energiei, care va fi condus de Victor Parlicov.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și