Un an de război la scară largă în Ucraina. Putin e hotărât să continue ofensiva, deși armata sa e slăbită
Armata rusă a ajuns de nerecunoscut față de cea din urmă cu un an, dar asta nu o oprește. De fapt, conducerea rusă se pregătește pentru un conflict de lungă durată, scrie Dara Massicot, cercetător senior la Rand Corporation, citată de adevărul.ro.
În ajunul invaziei ruse, Moscova s-a așteptat la o victorie rapidă. După modernizarea din ultimul deceniu, și participarea la campaniile militare din Ucraina și din Siria, armata rusă era încrezătoare să trimită forțe peste hotare. Astfel că, atunci când Rusia a mutat aproape 200.000 de soldați și a poziționat lansatoare de rachete și aviație de luptă, mulți s-au temut de ce e mai rău.
Cu toate astea, victoria Rusiei nu a venit. În loc de asta, armata rusă a suferit pierderi uluitoare. Mai bine de 100.000 de soldați, potrivit estimărilor oficialilor americani. Totodată a rămas fără mii de piese blindate, a pierdut câteva escadrile de avioane și de elicoptere și a consumat o mare parte din stocurile de muniție de precizie și obuze de artilerie.
Finețea și arta operațională au lăsat loc forței brute și atacurilor repetitive. Armata rusă a devenit de nerecunoscut față de acum un an. Dar asta nu are darul să o oprească. De faptul liderii Rusiei se pregătesc de un conflict prelungit. Pentru a înlocui personalul pierdut în luptă, Rusia a mobilizat 300.000 de oameni anul trecut în septembrie, iar pentru a compensa echipamentele a început să retragă echipament de fabricație mai veche din rezervele strategice. La rândul său Kremlinul a mărit bugetul de apărare, dispunând accelerarea producției de arme. Poate că armata rusă este uzată și lovită, totuși Moscova este decisă să lupte.
Pericolul acestei înverșunări este ușor de văzut. În estul Ucrainei, forțele ruse duc lupte de uzură în cadrul unei noi ofensive ce se poate prelungi până în primăvară sau la începutul verii. Confruntate cu voința de luptă a ucraineană și în contextul sprijinului occidental continuu, câștigurile au fost minime iar pierderile incomparabil mai mari. Totuși atacurile continuă neobosit.
Ele constituie o schimbare față de toamna trecută. După retragerile din regiunile Herson și Harkov, Rusia a luat o poziție defensivă la sol, lansând în schimb atacuri cu rachete asupra infrastructurii ucrainene critice, și căutând să epuizeze apărarea aeriană ucraineană. Această strategie trebuia să dea forțelor sale răgazul să se regrupeze și să se regenereze în timp ce ar fi pus piedici contraofensivelor ucrainene.
Putin a mizat pe o tactică ofensivă
Totuși Vladimir Putin nu a fost mulțumit. Astfel că l-a demis pe generalul Serghei Surovikin, comandantul care a fost responsabil de turnura defensivă, înlocuindu-l cu generalul Valeri Gherasimov, șeful statului major și cel care a coordonat invazia în urmă cu un an. Prin această mișcare a devenit clar că administrația de la Kremlin a socotit că tactica ofensivă – fie ea și cu forțe slăbite și cu echipament insuficient – este de preferat uneia defensive.
Doar că există o problemă: actualmente aceste forțe sunt slab echipate pentru a se putea angaja într-o ofensivă și au nevoie de mai mult timp de pregătire. Dar Gherasimov pare să fie de altă părere având în vedere că, la câteva săptămâni de când a preluat comanda forțelor care luptă în Ucraina, a ordonat atacuri localizate în regiunile Donețk și Lugansk în vederea ocupării lor în întregime, dar și a împiedicării trupelor ucrainene să se angajeze în alte contraofensive.
Tacticile de luptă sunt brute – de pildă, atacuri repetitive cu blindate sau valuri umane de forțe de asalt. Cu alte cuvinte, folosesc infanteria pentru a sili forțele ucrainene să se apere și să-și devoaleze poziția care apoi să devină ținta artileriei. Rezultatul este o rată mare de victime pe care Rusia n-a mai avut-o de la începutul invaziei. Noii recruți mobilizați, conștienți fiind că slujesc drept carne de tun, au făcut publice apelurile lor la oficiali pentru a fi scutiți de luptă.
O metodă rudimentară, dar care a adus unele succese. Drept rezultat, unele poziții ucrainene precum cele din Bahmut sunt puse sub mare presiune și tensiunea luptelor crește. Totodată, forțele ruse atacă și Kreminna, un oraș din Lugansk, unde oficialii ucraineni spun să situația este dură. Mai înspre sud, mai ales la Zaporojie, probabil temându-se de o viitoare contraofensivă, rușii construiesc poziții defensive de-a lungul liniei frontului. Între timp, atacurile cu rachete ale aviației ruse continuă să suprasolicite apărarea aeriană ucraineană.
Toleranță față de pierderi
Iar Rusia dispune încă de forță umană de luptă pe care încă nu a angajat-o și ar putea decreta o nouă mobilizare în acest an. Totuși, beneficiile ar putea fi reduse: echipamentul trebuie reparat, iar recruții necesită luni de instruire. Pentru că, în absența unei alte mobilizări și a apelului la echipamente din rezerve, ar fi dificil să lanseze un alt atac asupra nord-estului Ucrainei, de pildă la Harkov. Totodată, în acest moment un nou atac asupra Kievului pare să depășească capacitatea forțelor ruse așa cum arată ele acum.
Detalii, AICI