Profesor de științe politice la Universitatea Loughborough din Londra și expert în probleme ce țin de Rusia, Cristian Nițoiu explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, de ce riscul unei confruntări între NATO și Rusia crește de la o zi la alta și care ar fi cele mai plauzibile scenarii ale unei intervenții militare în Ucraina.
Între promisiunile de pace și fantoma războiului, speranța se îndepărtează și diplomația se predă neputincioasă în fața tranzacțiilor pragmatice. Tensiunile între aliații europeni ai Ucrainei și Rusia ating noi cote, iar riscul unei escaladări crește de la o zi la alta. Marți, 2 decembrie, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a lansat o amenințare fără precedent și a spus că țara sa este pregătită, dacă europenii vor dori un război. „Dacă Europa va începe un război, nu vom mai avea cu cine să negociem”, a spus liderul de la Moscova, chiar înainte ca emisarul lui Donald Trump, Steve Witkoff, să ajungă în Rusia, pentru noi discuții.
De altfel, Rusia a respins ultimul plan de pace conceput de delegațiile americană și ucraineană la Geneva, în Elveția. În același timp, americanii continuă dezangajarea treptată față de confruntarea din Ucraina. Secretarul de stat american, Marco Rubio, a subliniat că SUA sunt un facilitator, mai degrabă decât un participant direct. „Nu este războiul nostru. Nu-l purtăm; nu sunt soldați americani pe teren. Este pe un alt continent. Ne implicăm pentru că suntem singurii care o pot face”, a spus el.
Profesor de științe politice la Universitatea Loughborough din Londra și expert în probleme ce țin de Rusia, Cristian Nițoiu explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, ce ar putea să se întâmple pe termen mediu și lung și de ce riscul unei confruntări între NATO și Rusia este tot mai mare.
Pacea în Ucraina este foarte departe, consideră expertul. Deși Donald Trump face încă unele eforturi, nici Rusia și nici Ucraina nu doresc o înțelegere, în acest moment.
„În acest moment nu suntem mai aproape de pace decât eram acum 2-3 luni. În pofida încercărilor administrației Trump de a utiliza diplomația. Asta pentru că pozițiile Ucrainei și ale Rusiei sunt total opuse. Nu există niciun spațiu pentru ca ambele părți să facă compromisuri. Așa că orice negociere în momentul ăsta nu prea poate să aducă rezultate. Rușii și ucrainenii au acceptat aceste discuții doar pentru a nu-l refuza fățiș pe Trump. Luptele nu merg foarte bine pentru ucraineni, iar Ucraina nu mai are același număr de soldați și nici resurse umane din care să recruteze soldați în următorul an. Rușii consideră că au acceptat planul inițial de pace, cel cu 28 de puncte pe care europenii și ucrainenii l-au refuzat și că a fost o concesie foarte mare pentru Statele Unite. Din această perspectivă e foarte greu de crezut că Rusia va accepta noul plan”, spune Nițoiu.
Citește mai mult AICI

