Președintele american Donald Trump a descris vizita directorului CIA la Moscova drept „semi-rutină”. Liderul de la Casa Albă a menționat, în contextul discuției cu presa la subiect, că își dorește ca războiul din Ucraina să se încheie.
Întrebat despre zvonurile referitoare la motivul vizitei, liderul SUA a spus că nu a existat vreo discuție despre Iran și eventualele amenințări rusești la adresa NATO, informează Agerpres.
„Nu a fost acolo pentru niciunul dintre lucrurile pe care le menționați. Ne-am dori ca războiul din Ucraina să se oprească. Ar putea rezulta ceva”, a comentat Trump vizita șefului CIA la Moscova.
John Ratcliffe a călătorit la Moscova miercuri. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului afirmă că ar fi fost vorba despre discuții între serviciile de informații, iar întrevederi cu Vladimir Putin nu au existat.
Pe de altă parte, jurnaliștii acreditați la Kremlin susțin că, pe neașteptate, Putin ar fi anulat un eveniment de amploare, pregătit de mai mult timp, cu zile numărate înainte de vizita șefului CIA.

