Demisia lui Nicolai Ormanji din funcția de președinte interimar al Adunării Populare a Găgăuziei nu a putut fi acceptată la ședința din 10 iunie. Deși la începutul reuniunii era cvorum, când a ajuns să fie dezbătut proiectul mai mulți aleși locali au părăsit sala cu scandal.

Vicepreședintele Gheorghe Leiciu, care a prezidat ședința și urma să preia atribuțiile lui Nicolai Ormanji, a supus de două ori votului propunerea de a lua act de demisie. Ședința a fost închisă, după ce doar cinci membri ai Adunării Populare și-au exprimat opțiune.

Potrivit Regulamentului Adunării Populare a Găgăuziei, în cazul absenței sau imposibilității președintelui de a-și exercita funcțiile, unul dintre vicepreședinți preia atribuțiile de conducere pe baza unui ordin scris al președintelui, pentru toată perioada absenței, dar nu mai mult de 45 de zile calendaristice.

Vicepreședinții coordonează totodată activitatea comisiilor permanente ale Adunării și soluționează alte chestiuni de ordine internă ale instituției, în conformitate cu Regulamentul și distribuirea atribuțiilor între vicepreședinți.

Nicolai Ormanji și-a depus mandatul de președinte interimar al Adunării Populare, după ce aleșii locali au eșuat în a vota un proiecte care urma să pună capăt blocajului electoral din regiune. Documentul a fost aprobat de comun cu administrația de la Chișinău și criticat de politicienii din Găgăuzia, asociați cu Ilan Șor.

Share.
Exit mobile version