Un rus a cerut azil în SUA, oferind la schimb informații despre „Lebăda albă”, cel mai avansat bombardier strategic rus

320

Un rus care susține că are informații despre cele mai noi avioane de luptă ale Rusiei a cerut azil în SUA. El a ajuns la graniță în decembrie și a spus că a lucrat la cel mai avansat bombardier strategic rus, iar oficialii americani spun că povestea lui e credibilă, relatează Business Insider.

Bărbatul le-a spus polițiștilor de frontieră americani că deține informații pe care guvernul lor le dorește și că a lucrat la avioane militare cu tehnologie avansată în Rusia, potrivit unui raport al Vămii și Poliției de Frontieră (CBP) a SUA, obținut de Yahoo News.

Rusul, care susține că este inginer aerospațial, a spus că a lucrat inclusiv la „Lebăda albă” – TU160, cea mai mare aeronavă militară din arsenalul Rusiei. Oficialii CBP spun în raport că informațiile despre acel avion ar putea fi utile Statelor Unite și că avionul „se pare că este cel mai avansat bombardier strategic din arsenalul rusesc și a fost folosit și într-un rol tactic de atac aerian în războiul din Ucraina”.

Doi oficiali guvernamentali au declarat pentru Yahoo News că povestea bărbatului a fost considerată suficient de credibilă și de importantă pentru a fi transmisă FBI-ului, în ianuarie. În prezent, se crede că bărbatul se află în SUA și este interogat.

Bărbatul, care a ajuns la graniță împreună cu familia, a spus că se teme că va fi pedepsit pentru că a participat la proteste față de președinte rus Vladimir Putin și în sprijinul lui Alexei Navalnîi, principalul opozant al lui Putin, aflat în prezent în închisoare.

Un înalt oficial al serviciilor de informații militare americane a spus că SUA ar fi deosebit de interesate de modificările pe care Rusia le face la avioane pentru a le putea echipa cu rachete nucleare sau cu rachete hipersonice.

„Nu avem nimic să ne apărăm împotriva rachetelor hipersonice”, a spus oficialul.

Detalii, AICI

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și