Un rus se ascunde de patru luni în sălbăticie de frică să nu fie trimis la război în Ucraina

0 78

După ce președintele Vladimir Putin a anunțat o mobilizare parțială a rezerviștilor în septembrie anul trecut, mii de ruși au ales să treacă granița în special către Georgia și Kazahstan pentru a nu fi trimiși pe frontul din Ucraina. Mulți dintre ei însă au ales alte variante. Este cazul lui Adam Kalinin, nume care nu este real, care a preferat se ascundă în pădure decât să meargă la război, relatează BBC.

Adam, în vârstă de 30 de ani, este specialist IT și a fost mereu împotriva războiului. Pe lângă o amendă primită, bărbatul a stat două săptămâni în detenție pentru că a lipit pe peretele blocului său un afiș cu „Nu războiului”, după ce Rusia a invadat Ucraina.

Atunci când Vladimir Putin a anunțat că 300.000 de oameni sunt chemați pentru a schimba soarta războiului pe care îl pierdea, Adam nu a vrut să riște să fie trimis în prima linie pentru a ucide ucraineni. În același timp însă, el nu a vrut să-și părăsească țara, din cauza constrângerilor financiare și a fricii de a abandona ceea ce cunoaște.

„Să plec ar fi fost un pas dificil de a părăsi zona mea de confort”, a declarat Kalinin, pentru BBC. „Nici aici nu este tocmai confortabil, dar cu toate acestea, din punct de vedere psihologic, ar fi foarte greu să plec”.

În prezent, Adam locuiește într-un cort în pădure de aproape patru luni. Folosește o antenă legată de un copac pentru acces la internet și panouri solare pentru energie și trăiește cu alimente aduse în mod regulat de soția sa. El a fost nevoit să suporte temperaturi de până la -11 grade Celsius, însă spune că a trăi fără a avea acces la utilități este un preț mic de plătit pentru faptul că nu trebuie să meargă la război.

Dacă autoritățile nu îi pot înmâna personal o citație, el nu poate fi obligat să meargă la război. „Dacă nu pot fizic să mă ia de mâini și să mă conducă la biroul de înrolare, aceasta este o apărare funcțională în proporție de 99% împotriva mobilizării sau a altor hărțuiri”.

În anumite privințe, Adam își continuă viața ca înainte. Lucrează opt ore pe zi în același loc de muncă, deși pe tot parcursul iernii – cu lumina sa limitată – nu are suficientă energie solară pentru a lucra zile întregi și astfel își compensează orele în weekend. Conexiunea sa la internet printr-o antenă cu rază lungă de acțiune legată de un pin este suficient de fiabilă încât comunicarea să nu fie o problemă.

Unii dintre colegii săi se află acum în Kazahstan. Ei au plecat din Rusia după ce a început mobilizarea. Pentru că este un iubitor al naturii și și-a petrecut multe vacanțe cu soția sa în camping în sudul Rusiei, Adam avea deja o bună parte din echipamentul de care avea nevoie pentru a se muta în pădure.

Citește mai mult AICI

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata