Editorial de Ionuț Iamandi
Pe 25 aprilie 2020, în plin șoc pandemic, pe când politicienii, oamenii de știință și jurnaliștii căutau febril un sens în evenimentele inedite care se succedau cu repeziciune, revista britanică The Economist publica o caricatură premonitorie, în spațiul tradițional de la pagina șase. Caricatura înfățișa un ring în care un boxer având în loc de cap planeta Terra se lupta cu un alt boxer, care simboliza pandemia. Pe margine, gata să sară corzile și să intre în ring, stătea pregătit de acțiune un al treilea boxer, un uriaș de două ori mai mare decât cei aflați deja înăuntru. Pugilistul uriaș reprezenta schimbările climatice.
Meciul dintre Terra și pandemie pare că se apropie de gongul final. Dar, potrivit parabolei din The Economist, omenirea învingătoare și obosită trebuie să o ia acum de la capăt, cu un adversar și mai mare, și mai puternic. Va mai avea destulă forță pentru lupta mult mai dură care se anunță?
Negaționismul climatic și teoriile conspirației
Anul trecut, imediat după alegerile din SUA, CNN difuza un documentar intitulat „Anii pierduți”. Erau recapitulate acolo toate acțiunile de demantelare ale politicilor ecologiste americane precedente, acțiuni puse în mișcare de administrația Trump. Fostul președinte american era – și probabil este și în prezent, în pofida unor declarații de nuanțare – un negaționist de frunte al schimbărilor climatice. „Încălzirea globală este o farsă”, spusese el în campania electorală din 2016. Înfrângerea lui Donald Trump în alegerile din 2020 pare astfel o lovitură pentru negaționiștii climatici. Dar nu e nici pe departe una decisivă.
Pandemia a înghețat temporar ofensiva negaționistă climatică. Și aceasta pentru că exercițiul negaționist a căpătat peste noapte un câmp nou de manifestare. Ca audiență, a fost mult mai profitabil în ultima perioadă să negi virusul decât schimbările climatice. Același efect de suspendare s-a produs însă și cu mișcarea pro-ecologistă. Caricatura din The Economist de care am amintit la început era publicată de Ziua Pământului 2020. Ar fi trebuit atunci să se strângă o sută de mii de activiști de mediu, pentru a le atrage – iar și iar – atenția politicienilor asupra gravității situației poluării produse de om. Nu s-a mai strâns nimeni, din cauza coronavirusului. Așa că înghețul și dezghețul post-pandemic funcționează la fel pentru ambele tabere: după un reset, campaniile se reiau din locul în care le-a apucat pandemia.
Citește articolul integral AICI