Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a dezvăluit marți jurnaliștilor ce își propune să discute cu liderul de la Kremlinul, Vladimir Putin, dacă chiar se vor întâlni în persoană la Istanbul, relatează Ukrainska Pravda. Putin a anunțat că Rusia este pregătită să intre în negocieri directe cu Kievul, în timp ce Zelenski a spus că propunerea este acceptabilă doar dacă Putin vine personal la Istanbul pentru discuții față în față.
„Vom face tot posibilul ca această întâlnire să aibă loc. Dacă Putin este realmente pregătit nu doar în mass-media, ci și în viața reală să ne întâlnim. Și apoi, la nivel de lideri, vom face tot posibilul să convenim asupra unui armistițiu. Pentru că trebuie să negociez cu el un armistițiu. Pentru că este singurul care decide asupra acestui fapt.”
Zelenski a subliniat că, în condițiile în care în timpul negocierilor Putin își va exprima disponibilitatea pentru un armistițiu necondiționat, asta va deschide calea pentru discuții mai detaliate cu privire la încheierea războiului.
Liderul ucrainean și-a exprimat, de asemenea, speranța că omologul său american, Donald Trump, se va alătura discuțiilor sale cu Putin.
„L-am invitat pe președintele Trump să se alăture. Nu cunosc decizia președintelui Statelor Unite, dar în orice caz, dacă și-ar confirma participarea, ar da un impuls suplimentar, și să-l convingă pe Putin să vină.”
Zelenski a relatat că urmează să se întâlnească joi la Ankara cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdoğan, dar dacă Putin acceptă să se deplaseze la Istanbul, el și președintele Turciei sunt pregătiți să vină acolo.
Steve Witkoff și Keith Kellogg, reprezentanți de rang înalt ai președintelui american Donald Trump, vor călători la Istanbul, unde joi e posibil să aibă loc discuții între Ucraina și Rusia.
Andrii Yermak, șeful cabinetului președintelui Ucrainei, a declarat că un potențial refuz al lui Putin să poarte discuții în Turcia ar fi un indiciu al faptului că Rusia nu are dorința să pună capăt războiului.
Kremlinul nu comentează propunerea lui Zelenski pentru Putin.
Detalii, AICI