2020 – anul în care Igor Dodon a decis să câștige prezidențialele pe seama pandemiei

192

Indiferent de ce s-ar întâmpla în Republica Moldova, trebuie să ne obișnuim că politicienii vor încerca să-și facă pe seama acelor evenimente capital politic. Fie ele pozitive sau negative, pentru ei nu contează că ar putea dăuna grav unor persoane. Unul dintre politicienii din țara noastră care încercă să profite la maximum de situația privind pandemia de COVID-19 este președintele țării Igor Dodon.

Atunci când în Moldova nu aveam înregistrat niciun caz de COVID-19, Igor Dodon trâmbița în stânga și în dreapta despre cât de pregătită este țara noastră pentru a ține piept unui val de îmbolnăviri. Doar că Moldova era pregătită doar în declarațiile de la televizor ale lui Igor Dodon. Astfel, la scurt timp după ce a fost înregistrat primul caz importat de COVID-19, ne-am trezit că nu există suficient echipament pentru protecția medicilor, nu există medicamente suficiente, iar sistemul medical este plin de breșe. S-a întâmplat la o distanță de câteva săptămâni. La sfârșitul lunii februarie Dodon insista că sistemul medical din Moldova este pregătit pentru cel mai prost scenariu, iar la scurt timp nu a mai fost așa. Astfel, când minciunile autorităților au început să iasă la suprafață, retorica a fost schimbată. Evident, de vină au fost cei care au guvernat până la ei, așa au preluat sistemul medical și ei nu poartă nicio vină. Astfel, în doar câteva săptămâni declarațiile: “suntem pregătiți” sau transformat în ”nu este vina noastră, așa am moștenit sistemul medical de la predecesorii noștri”.

Astăzi în Republica Moldova sunt 1222 de lucrători medicali infectați cu noul coronavirus. Până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 5154 de cazuri de infecție cu COVID-19 și 184 de decese. Din bula sa unde totul este bine, Igor Dodon ne spunea că medicii sunt pregătiți și au toate echipamentele necesare pentru a nu-și pune viața în pericol.

Minciuna are însă picioare scurte. După o lungă tăcere, când nici presa nu mai avea acces la autorități, medicii au început să vorbească. La început o făceau anonim. Le era frică să nu-și piardă locurile de muncă. Doar că  odată cu creșterea numărului de lucrători medicali infectați, au înțeles că viața este mai scumpă. În ziua când au realizat asta, au vorbit deschis. ”Nu avem măști! Nu avem costume de protecție! Echipamentele pe care trebuie să le purtăm doar patru ore, le purtăm o tură întreagă! Viața ne este pusă în pericol!” Despre situația dezastruoasă din spitale au vorbit atât medicii, cât și pacienții. Realitatea nu era deloc așa cum ne-o descriau autoritățile.

Din momentul în care COVID-19 a ajuns și în Moldova, șeful statului Igor Dodon a decis să ia frâiele în mâinile lui. A fost și ”olecuță” doctor, și chiar ”olecuță” expert în virusologie. Îl puteam vedea la televizor chiar și de trei ori pe zi. Dodon le furase practic rolurile ministrului Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, dar și prim-ministrului, Ion Chicu. Șeful statului era cel care anunța la început datele evoluției COVID-19 în țară. Tot el anuța despre măsurile pe care le va întreprinde Guvernul. Un fel de salvator al națiunii care ține mâna pe puls și va face totul în numele… prezidențialelor. Anume aceasta este miza șefului statului.

Se pare însă că barca președintelui plutește în direcția greșită. Toate acțiunile lui Igor Dodon au avut, de fapt, efect invers. Deși credea că va avea de câștigat pe urma pandemiei și va aduna destul capital politic care ar urma să-l ajute în alegerile prezidențiale din toamna anului 2020, în prezent, cam toate oalele se sparg de capul lui Dodon. Experții și analiștii politici spun că încrederea populației în Igor Dodon a înregistrat cote minime, lucru care a trezit panică în echipa PSRM.

„În echipa preşedintelui Igor Dodon se înregistrează panică. Astăzi este foarte clar, lucru pe care îl arată şi sondajele. În cadrul unor alegeri directe ale preşedintelui de către cetăţeni, acestuia îi va fi foarte greu să câştige sau ar putea pierde alegerile prezidenţiale pentru că înregistrează o cădere liberă în sondaje. În prezent, el încercă prin toate posibilităţile să stopeze această cădere”, a declarat Vladislav Kulminski în una dintre emisiuniile „Politica Nataliei Morari”.

Kulminski consideră că autorităţile „se joacă de-a politica”, iar multe dintre acţiunile acestora nu sunt în interesul cetăţenilor, ci în interesul de a câştiga un nou mandat prezidenţial.

„Tot ceea ce se face astăzi se face pentru ca Igor Dodon să fie reales pentru un al doilea mandat. În contextul în care încrederea cetăţenilor în persoana acestuia scade puternic, acest lucru este foarte dificil”, a adăugat expertul.

Ștefan Gligor afirmă că preşedintele Igor Dodon nu ratează nicio ocazie şi profită de orice situație pentru a-şi face capital politic.

„Nicolae Furtună (directorul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică) a fost obligat să spună că doar 29 de medici infectaţi cu COVID-19 din cei 450 vor primi 16 mii de lei ajutor din partea statului. Când în societate s-a ridicat un val de nemulţumire în raport cu această decizie, pentru că este o discriminare şi înjosire evidentă a medicilor care s-au infectat la locul de muncă, Igor Dodon a decis să se folosească de această situaţie pentru a se prezenta ca un politician, preşedinte care aduce dreptatea în această situaţie. Este evident că Igor Dodon se află în campanie electorală. Este o problemă de rating pe care nu are de unde să-l crească”, a menţionat Gligor.

La ora actuală, pandemia de COVID-19 a adus o imprevizibilitate totală în ceea ce se va întâmpla cu viitorul cabinet de miniștri, cu alegerile prezidențiale, dar și alte evenimente și acțiuni de pe arena politică. Un lucru este însă cert, multe oale se vor sparge de capul președintelui Igor Dodon.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și