Șeful Serviciului Federal pentru Supravegherea Veterinară și Fitosanitară din Rusia (Rosselkhoznadzor), Serghei Dankvert, a propus interzicerea transportării icrei roșii în bagajele personale ale cetățenilor ruși. El și-a justificat inițiativa prin grija față de sănătatea publică. Potrivit lui Dankvert, calitatea icrei transportate de pasageri, inclusiv procesarea sa împotriva paraziților, nu este verificată. „Câți oameni au ajuns la medic după ce au consumat astfel de icră, iar statul a plătit concedii medicale din fondurile sale sociale”, a declarat oficialul într-un interviu pentru „Izvestia”.
Din 1 noiembrie 2022, în Kamceatka a fost introdus un regim experimental care limitează transportul cu avionul al icrei produse în afara industriei procesatoare. În limita unei greutăți stabilite, icra poate fi transportată fără etichetă și documente de însoțire. Totuși, Dankvert a criticat limita permisă de 10 kg, calificând-o drept „discutabilă”. „Vă dați seama cât înseamnă 10 kilograme? Dacă cineva vrea icră, poate să o cumpere din magazin sau să o consume în regiunile unde este pescuită. Nu înțeleg acest criteriu de 10 kg”, a comentat el.
Conform datelor sale, de la începutul experimentului, pasagerii aerieni au transportat 459,1 tone de icră de somon fără etichetă de producător. Șeful Rosselkhoznadzor consideră că statul trebuie să reducă riscurile pentru cetățeni și să limiteze cheltuielile generate de tratarea sau eliminarea efectelor bolilor aduse prin astfel de produse.
Inițial, experimentul se aplica doar în Kamceatka. Însă, pe 21 aprilie, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat o lege care interzice transportul în bagaje și bagajul de mână a mai mult de 10 kg de icră roșie pe cursă și de pe teritoriul regiunilor Ciukotka și Habarovsk. Restricțiile vor fi valabile până la 1 august 2027.
Detalii, AICI