Generalul (r) Adriean Pârlog, fost șef al spionajului militar românesc, explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, la ce ar trebui să se aștepte România din partea aliaților americani și dezvăluie cifrele și realitatea brutală de pe frontul ucrainean.
Președintele american Donald Trump a anunțat în acest final de săptămână că SUA vor trimite încă 5.000 de militari în Polonia. Anunțul vine la o săptămână după ce Pentagonul a anulat o desfășurare planificată a 4.000 de soldați în această țară. România, în schimb, rămâne cu speranța, cel puțin deocamdată. Mutarea americană arată că țările care susțin SUA obțin anumite beneficii, fie ele și de securitate, ceea ce este esențial pentru state ca Polonia și România, în condițiile date.
Generalul (r) Adriean Pârlog, fost șef al spionajului militar românesc, explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, la ce ar trebui să se aștepte România din partea aliaților americani și dezvăluie cifrele și realitatea brutală de pe front: de la blocajul reciproc al armatelor, până la identificarea fabricii secrete unde rușii asamblează cele mai periculoase drone de atac.
Adevărul: Vestea săptămânii, dacă nu chiar a întregului an pentru flancul de Est al NATO, este că Trump a decis să trimită încă 5.000 de militari în Polonia. Cum ar trebui înțeleasă această decizie?
Generalul Adriean Pârlog: Momentul acesta, probabil, e deocamdată centrat pe conflictul din Iran și este un punct de întoarcere pentru viitorul intensității de implicare a Occidentului, așa cu ce eram noi obișnuiți să considerăm Occidentul, cu doi piloni de-a curmezișul Atlanticului, un pilon nord-american și un pilon european. De data aceasta, conflictul din Iran vine și, dacă vreți, întregește exigențele de securitate generate de conflictul din Ucraina, în sensul că va da o notă mai mare sau mai mică, în primul rând, dimensiunii coezive a Alianței Nord-Atlantice. Modul în care conflictul din Ucraina s-a derulat pe timpul administrației Biden este total diferit de modul în care continuă implicarea Statelor Unite în Ucraina, Europa Occidentală mai ales rămânând fidelă angajamentelor inițiale luate imediat după februarie 2022. În perspectiva evolutivă a lucrurilor, după ajungerea la Casa Albă a lui Donald Trump și după alegerile prezidențiale în Polonia și România, asistăm mai degrabă la o creștere a potențialului susținătorilor care mai degrabă văd o diminuare a implicării europene, în special central și est-europene, în conflictul din Ucraina, în special urmare a noii atitudini a Poloniei. Venirea la președinția Poloniei a lui Nawrocki nu face nimic altceva decât accentuează ceea ce se contura acum ceva vreme în urmă în legătură cu zona mai degrabă de tensiune dintre Varșovia și Berlin, în sensul că Polonia deseori aducea în centrul discuțiilor sale referitoare la relația bilaterală Polonia-Germania subiectul acela al unei datorii istorice pe care polonezii o invocau. S-a adâncit, dacă vreți, distanța, sau s-a mărit distanța între președintele și prim-ministrul Poloniei.
Și România?
În România, linia de conduită este relativ constantă, centrată pe Ucraina, în sensul că România își continuă modul în care își va oferi sprijinul în continuare Kievului, într-o linie de continuitate cu ceea ce a oferit anterior alegerii președintelui Dan în această postură.
Europa este mai degrabă preocupată de managementul logistic și de asigurarea Ucrainei, atât cât poate să facă Europa Occidentală în general, Uniunea Europeană. Și mult mai puțin pe direcția alăturării la efortul consistent pe care Statele Unite și Israelul îl fac pentru tranșarea conflictului centrat pe Iran.
Polonia și România, în calitatea lor de cele mai puternice state membre NATO și UE aflate la contactul practic direct și, în mai mică, zic eu, măsură Bulgaria, aflate la contactul direct cu Ucraina, își continuă această linie. Președintele Trump a luat notă mai degrabă cu insatisfacție de lipsa de apetit în ceea ce privește implicarea Germaniei, Franței și chiar a Marii Britanii alături de Washington în ceea ce privește creșterea forței de impact a blocului occidental vizavi de situația din Iran. În momentul de față, Statele Unite au luat o decizie relativ tranșantă, în sensul că au pus în practică ideea diminuării prezenței militare, a forței umane în Europa Occidentală, în special în Germania. Și după ce inițial anunțaseră o reducere a prezenței militare în Est, în Polonia și chiar în România, în momentul de față ideea se pare că a fost nu abandonată, dar în orice caz diminuată ca forță de impact și combinată cu intențiile din Europa Occidentală. În sensul că ce aveau americanii în Occidentul european diminuează cu aproximativ 5.000 de militari pe care nu îi retrag în Statele Unite, ci îi redislocă, deocamdată în Polonia, crescând efectivul american prezent în Polonia de la 10.000 la 15.000 de militari.
Detalii, AICI