Hackerii care au furat o sumă record de 6,3 miliarde de dolari de la Binance au folosit interviuri de angajare false și un instrument intern de inteligență artificială compromis, a dezvăluit compania, potrivit BBC.
Primele concluzii publicate de companie, care operează cea mai mare platformă de tranzacționare a criptomonedelor din lume, arată că hackerii au obținut acces la sistemele sale printr-o „campanie sofisticată, desfășurată în mai multe etape”.
Compania a precizat că atacatorii au folosit o serie de tehnici, precum descărcarea de programe informatice malițioase, pentru a compromite calculatoarele inginerilor Binance și a prelua controlul asupra unor instrumente cu ajutorul cărora au putut transfera din portofelul companiei criptomonede în valoare de miliarde de dolari.
Binance a descris problema drept un „incident de securitate grav și extrem de sofisticat” și și-a cerut scuze, afirmând că „acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple”.
Într-o postare pe X, Binance a transmis că hackerii i-au vizat inginerii folosind tehnici de inginerie socială.
Prin aceste metode, hackerii recurg la tehnici precum phishingul pentru a păcăli oamenii să dezvăluie informații sensibile sau personale, care pot fi apoi folosite pentru a încerca să le acceseze conturile.
Detalii, AICI
