De la Z la Sfânta Javelina: simboluri ale celor două tabere în războiul rușilor împotriva Ucrainei
Analiză de Marin Gherman
Războaiele au simbolurile lor. Pot fi însemne, de multe ori cu o conotație sinistră, asociate forțelor aflate în conflict – zvastica, secera și ciocanul, sau pecetea lui Muhammad, folosită ca stindard de Statul Islamic. „Killroy was here”, desenat de militari americani din Al Doilea Război Mondial cam oriunde ajungeau, a fost descris drept prima memă virală din istorie. „Lily Marlen” era ascultat și fredonat atât de germani cât și de aliați. În războaiele iugoslave, sârbii făceau semnul cu trei degete al frăției ortodoxe, iar exemplele pot continua.
Războiul din Ucraina nu face excepție de la această regulă și este asociat cu propriul set de simboluri, de la Z-ul care a devenit simbolul invaziei rusești la „Sfânta Javelina”, inventată de ucraineni în prima parte a războiului, când sistemele anti-tanc Javelin le-au salvat, practic, țara.
Moscova folosește aceste simboluri să justifice invazia, dar și să îi determine pe bărbați să meargă la război – iar aici apelează la personaje ca Babușka Z sau școlarul Alioșa. Kievul, pe de altă parte, caută să întărească spiritul de rezistența a populației arătând eroismul celor care se luptă dar și capacitatea Ucrainei de a rezista, marcată prin simboluri ca uzina „Azvostal” sau cocoșul de ceramică, și de a-i sfida pe invadatori cu o insultă ca „Idi nahui!”. Un alt obiectiv este consolidarea identității ucrainene, iar de aici avem apelul la simboluri istorice, cum este tridentul forțelor armate.
Simbolurile Rusiei, un amestec de marcaje operaționale, însemne imperiale și sovietice și personaje exploatate de propagandă. Literele care vestesc moartea: Z și V
Cele mai cunoscute simboluri ale agresiunii rusești sunt literele Z și V, scrise cu vopsea pe tancurile și echipamentele de luptă trimise în Ucraina; unii observatori chiar au comparat Z-ul cu svastica nazistă din cel de-Al Doilea Război Mondial.
Analiștii militari ucraineni, care au colaborat în trecut cu armata rusă sau cea sovietică, susțin că aceste litere reprezintă direcția ofensivei sau dislocarea geografică a trupelor. Z – „zapad” (vest) și V – „vostok” (est). De asemenea, în cea de a doua jumătate a anului 2022 pe front au apărut tancuri cu inscripții O, Y sau alte asemenea combinații care ar arăta de unde a fost adusă pe front mașina de luptă. Totuși, pentru că cele două litere au devenit în mod spontan simbolurile așa-zisei „operațiuni militare speciale”, în martie 2022 Ministerul rus al Apărării a explicat că Z înseamnă „Za podebu” (Pentru victorie), V – „Sila v pravde” (Adevărul este o forță), iar ZV împreună – „Zadcia budet vipolnena” (Ordinul va fi îndeplinit). În ciuda numeroaselor ipoteze pe această temă, litere Z și V vor rămâne simbolurile principale ale invadării Ucrainei de către Rusia, fiind folosite în diferite combinații de propaganda rusă.
Panglica Sfântului Gheorghe, relicva imperială folosită pentru a celebra Uniunea Sovietică
Panglica negru-portocalie a fost folosită prima oară de împărăteasa Ecaterina a II-a, care a introdus ordinul „Sfântului Gheorghe” pentru a-i decora pe militarii ruși. Regimul comunist a interzis folosirea acestui simbol al Imperiului Rus, introducând mai târziu o panglică asemănătoare, numită „panglica gărzii”. Așadar, panglica Sfântului Gheorghe nu are nicio legătură cu URSS și mai ales cu luptele eroice ale militarilor sovietici împotriva trupelor naziste, după cum încearcă să ne convingă presa rusă.
Regimul lui Putin a creat din cele două simboluri unul singur, promovând ideea că cele două panglici sunt identice sau sunt legate între ele. În 2005, panglica Sfântului Gheorghe a fost instituită ca simbol al Zilei Victoriei asupra Germaniei Naziste în Rusia, fiind lansată o acțiune anuală de distribuire în rândul populației a acestor panglici.
În 2014, în Ucraina, panglica Sfântului Gheorghe a devenit un simbol asociat separatiștilor pro-ruși, iar autoritățile ucrainene au decis să renunțe la el. În momentul de față simbolul armatei ruse este folosit în războiul din Ucraina pentru a încuraja agresiunea armată. În discursul său de Anul Nou, Vladimir Putin a vorbit cetățenilor săi în preajma unor militari care purtau la piept această panglică, interzisă pe teritoriul mai multor state, inclusiv a Lituaniei și Republicii Moldova ca simbol al agresiunii și violenței.
Babușka Z – bătrâna care a ieșit în fața armatei ucrainene cu un steag sovietic
La începutul lunii aprilie 2022, un videoclip care arată o bătrână salutând militarii ucraineni cu un steag sovietic roșu a devenit viral. Pensionara a crezut că în localitatea Dmitrievka, regiunea Harkov, au intrat trupele ruse, spunându-le militarilor ucraineni că ea și cu soțul ei „au așteptat, s-au rugat pentru ei, pentru Putin și pentru toți oamenii”. După ce i-a fost luat drapelul, militarii ucraineni i-au oferit mâncare. Văzând că unul dintre militari i-ar aruncat jos simbolul sovietic, ea a refuzat la ajutorul ucrainenilor. Bătrânica (în limba rusă – „babușka”) a declarat că ține foarte mult la drapelul URSS pentru care au luptat părinții ei și l-a acuzat pe Zelenski că nu a știut cum să discute cu Putin, provocând războiul.
Presa rusă a preluat rapid subiectul, iar imagini cu Babușka Z au împânzit internetul în Rusia, în timp ce picturi stradale cu aceasta au fost desenate în întreaga țară. La Mariupol, dar și într-o serie de orașe din Rusia, au fost ridicate monumente consacrate bătrânei cu drapelul sovietic, cu scopul de a justifica războiul și de a convinge opinia publică că sunt oameni care „așteaptă eliberați” și nu suportă „prigoana nazistă” din Ucraina. Bărbații ruși erau încurajați să se înscrie în armată pentru a apăra bătrânele din Ucraina.
Alioșa – copilul-simbol al susținerii „operațiunii militare speciale”
La 8 august, 2022, Vladimir Putin a declarat că simbolul „operațiunii militare speciale” este un elev din clasa a 1-a cu numele Alioșa din regiunea Belgorod, care salută și petrece fiecare convoi militar trimis de Moscova în Ucraina. Posturile de televiziune din Rusia au realizat o serie de reportaje din satul în care locuiește Alioșa. Unii parlamentari din partidele pro-Putin au declarat că Ucraina va fi învinsă în război pentru că în victorie cred copiii „care visează la pace”, printre care și elevul de 8 ani din regiunea Belgorod.
Pe rețelele de socializare au apărut o serie de articole despre elevul Alioșa care visează să devină militar pentru a apăra bătrâni și copii, tot așa cum fac acum cei trimiși să lupte în Ucraina.
Simbolul Alioșa este folosit de propaganda Federației Ruse pentru a încuraja înrolarea bărbaților în armată și a sensibiliza opinia publică prin comparația liniștii și păcii din localitatea lui Alioșa cu stresul prin care trec copiii din Ucraina, care, potrivit presei guvernamentale ruse, sunt „persecutați de autoritățile ucrainene” pentru că sunt vorbitori de limba rusă.
Simbolurile Ucrainei trimit la identitatea națională și momente-cheie ale războiului. Tridentul și steagul roșu-negru
Pe lângă drapelul de stat al Ucrainei de culoare galben-albastru, un important simbol în război este steagul roșu-negru. El este cunoscut ca un steag al naționaliștilor ucraineni din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Sub acest drapel, pe care forțele ucrainene îl folosiseră și în timpul ciocnirilor care au avut loc între 2014 și 2022, armata Kievului a eliberat o serie de orașe din Donbass și Harkov, preluând simbolul de la trupele implicate în ciocnirile militare din estul țării în anii 2014-2022. Potrivit deciziei consiliilor locale din Ucraina, acest drapel, care simbolizează pământul Ucrainei și sângele vărsat pe el pentru libertate, a fost arborat pe lângă cel de stat pe o serie de clădiri din orașe și sate: școli, primării, uzine etc.
Un alt simbol al rezistenței ucrainene în război este tridentul – stema de stat reprezentată pe uniforma președintelui Volodimir Zelenski în timpul discursurilor ținute în fața diverselor forumuri internaționale sau adresate societății ucrainene. Propaganda rusă a încercat să demonstreze opiniei publice că tridentul este o modificație a svasticii, însă fără prea mult succes. În realitate, tridentul a fost preluat în tradiția politică ucraineană de la cazacii zaporojeni din secolul al XVII-lea care, ei la rândul lor, îl preluaseră de la cnejii Rusiei Kievene. La aceștia se pare că ar fi ajuns de la Regatul Bosforului, un stat elenistic care a existat pe o parte din teritoriul actual al Ucrainei, tridentul fiind simbolul zeului grec Poseidon.
Istoricii susțin că tridentul a devenit un simbol important pentru Statul Kievean după creștinarea Rusiei, fiind considerat o variație a crucii. Zelenski a folosit acest simbol, reamintind ucrainenilor că toți cazacii zaporojeni au luptat în trecut împotriva cotropitorilor. În plus, președintele Ucrainei apărea în fața camerelor în uniformă sau tricou militar, consolidându-și imaginea de luptător cu ajutorul tridentului, care simbolizează lupta, credința și adevărul.
Uzina „Azovstal”
Uzina „Azovstal” din Mariupol a devenit un simbol al rezistenței ucrainene în acest război. După ce Mariupolul a fost înconjurat de trupele ruse, în subsolurile uzinei au rămas mii de persoane, inclusiv copii, femei, dar și luptători. Observatorii militari erau uimiți de vitejia militarilor ucraineni, majoritatea din regimentul „Azov”, care au opus o rezistență enormă, în ciuda bombardamentelor necontenite și superiorității numerice a inamicului rus. După trei luni de lupte, pe 20 mai 2022 militarii ucraineni s-au predat în prizonierat, neavând mai bine de 2 luni nicio legătură cu forțele armate. Ucrainenii nu aveau nicio șansă realistă de a-i salva pe luptătorii de la „Azovstal”, ultimul bastion al rezistenței din orașul devastat de bombardamentele rușilor. Uzina și luptătorii ucraineni continuă să fie un simbol al vitejiei și curajului în acest război.
„Idi nahui!” Insulta cu care ucrainenii i-au primit pe ruși
Grănicerii ucraineni de pe insula Șerpilor au fost luați prizonieri de armata rusă în februarie 2022. Ei au devenit autorii sloganului ucrainean, devenit ulterior un simbol important în războiul cu Rusia, după ce, în cea de a doua zi a invaziei, la cererea crucișătorului „Moskva” de a se preda, echipajul a primit răspunsul: „Navă de război rusă, idi nahui”, o insultă care s-ar traduce prin „Dă-te-n p#!ă”.
Citește mai mult AICI