Șeful spionajului militar ucrainean, antrenat de CIA. Operațiunea riscantă la care a participat în spatele liniilor inamice
Șeful Direcției Principale de Informații a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), Kirilo Budanov, a făcut parte dintr-o trupă de comando de elită care a fost instruită de CIA, potrivit The New York Times. Jurnaliștii americani scriu că Budanov a făcut parte din ”Unitatea 2245” a forțelor speciale ucrainene, pe care CIA a început să o antreneze în 2016.
Membrii acestei unități au fost instruiți să captureze drone și echipamente de comunicații rusești, astfel încât tehnicienii CIA să spargă sistemele de criptare ale rușilor.
”Generalul Budanov era o stea în devenire în Unitatea 2245. Era cunoscut pentru operațiunile îndrăznețe din spatele liniilor inamice și avea legături strânse cu CIA. Agenția l-a antrenat și chiar l-a trimis pentru îngrijiri medicale la Centrul Medical Militar Walter Reed din Maryland după ce a fost împușcat în brațul drept în timpul luptelor din Donbas”, au mai scris jurnaliștii, potrivit Digi24.
Una dintre operațiunile la care s-a făcut remarcat actualul șef al spionajului ucrainean a fost când, deghizat într-o uniformă rusă, a condus un comando ucrainean în Crimeea ocupată. Lt. Col. Budanov și-a condus camarazii printr-un golf îngust cu bărci cu motor gonflabile. Au fost așteptați însă de o unitate comando rusă. Au ripostat și, înainte de a se retrage pe țărm, au ucis mai mulți soldați ruși, printre care se afla și fiul unui general. Ulterior, au sărit în mare și au înotat ore întregi spre teritoriul controlat de ucraineni.
Cooperarea CIA-Ucraina
Parteneriatul dintre CIA și serviciile ucrainene a început la sfârșitul lunii februarie 2014, când fostul președinte Viktor Ianukovici a fugit în Rusia, mai scriu jurnaliștii americani.
CIA a mai contribuit la antrenarea unei noi generații de spioni ucraineni care a operat în interiorul Rusiei, în toată Europa, în Cuba și în alte locuri unde rușii au o prezență mare.
Sub președinția lui Donald Trump, cooperarea dintre CIA și Ucraina s-a extins incluzând programe de instruire specializate și construirea de baze secrete suplimentare.
Din noiembrie 2021, serviciile ucrainene au fost informate de către CIA și MI6 în legătură cu intenția Rusiei de a invada țara. În articolul NYT este citat și un înalt oficial ucrainean care a spus că, în cel puțin un caz, Kievul a dejucat un complot împotriva președintelui Volodimir Zelenski, cu ajutorul informațiilor CIA.