Jay Rockefeller, descendent al uneia dintre cele mai cunoscute și mai bogate familii americane, a murit vineri. Politicianul și omul de afaceri s-a stins din viață la domiciliul său din Washington.
Familia sa nu a precizat cauza decesului, scrie Antena3. Rockefeller avea 89 de ani și a fost timp de trei decenii membru al Senatului SUA.
În mandatele sale, a susținut extinderea accesului persoanelor sărace la serviciile medicale și l-a criticat vehement pe președintele George W. Bush pentru modul în care a gestionat războiul din Irak, deși a susținut declanșarea ofensivei inițial.
Jay Rockefeller era strănepotul magnatului petrolier John D. Rockefeller – primul miliardar american. Familia sa a creat o dinastie politică și de afaceri, fiind acuzată că ar face parte din așa-numita guvernare din umbră a lumii.
