DOC/ Cum l-a eliberat Stoianoglo pe Platon din închisoare

33

Pe 10 iunie 2020, la nici un an de la numirea sa în funcția de procuror general, Alexandr Stoianoglo a emis un demers prin care cere judecătorului de instrucție suspendarea executării pedepsei care prevedea detenție pe un termen de 18 ani, aplicată lui Veaceslav Platon în dosarul intitulat generic „Frauda bancară”. Stoianoglo semnează demersul la doar o lună după ce Curtea Supremă de Justiție (CSJ) respinge recursul avocaților lui Platon de rejudecare a cauzei.

În 2021, pe numele lui Stoianoglo a fost intentat un dosar penal, în care este acuzat că l-ar fi scutit ilegal pe Platon de pedeapsă. Procurorii susțin că, prin persoane interpuse, Stoianoglo a acceptat și primit bunuri pentru a facilita, întârzia sau îndeplini mai multe acțiuni în interesul unui grup condus de Platon, săvârșind astfel infracțiunea de corupere pasivă.

Ziarul de Gardă a intrat în posesia actului prin care Stoianoglo a cerut eliberarea lui Platon.

Veaceslav Platon a fost condamnat în aprilie 2017 la 18 ani de închisoare. Acesta a fost învinuit învinuit că ar fi obținut, prin scheme ilegale, aproximativ 1 miliard de lei de la Banca de Economii a Moldovei, în urma unor credite acordate pentru firme conduse de persoane interpuse în noiembrie 2014.

Mai 2020. CSJ respinge cererea de reexaminare a dosarului penal în care este vizat Platon

7 mai 2020. Curtea Supremă de Justiție a respins recursul avocaților omului de afaceri Veaceslav Platon, care au solicitat ca dosarul în care acesta este învinuit de delapidare de fonduri de la Banca de Economii să fie rejudecat la Curtea de Apel.

Iunie 2020. Stoianoglo solicită eliberarea lui Platon din detenție

La doar o lună de la refuzul CSJ de rejudecare a cauzei, pe 10 iunie 2020, Alexandr Stoianoglo a emis un demers prin care cere judecătorului de instrucție suspendarea executării pedepsei care prevede detenție pe un termen de 18 ani, aplicate lui Veaceslav Platon în dosarul intitulat generic „Frauda bancară”.

Potrivit demersului semnat de Stoianoglo, „în momentul condamnării lui Platon la 18 ani de închisoare, instanța nu a cunoscut toate circumnstanțele și faptele referitoare la cauza penală”.

„Necătând la faptul că Platon Veaceslav, în cadrul procesului penal de învinuire a sa, a solicitat efectuarea unui șir de acțiuni și audierea mai multor persoane care ar confirma existența tranzacțiilor de vânzare a activelor în anul 2011, precum și a tranzacțiilor reversibile din 2014, aceste solicitări de către instanța de judecată nu au fost admise, fiind considerate ca neavând legătură cu obiectul cauzei. Aceste fapte nu au fost reflectate în cauza sa de condamnare și despre ele instanța de judecată nu a cunoscut la momentul emiterii hotărârii sale”, se arată în demersul semnat de Stoianolgo.

„În concluzii, ca rezultat al analizei circumstanțelor de fapt a cazului sesizat și normelor legale invocate supra, conchid că, pentru a asigura un proces penal eficient și, în consecință, a stabili adevărul obiectiv, în cadrul procedurii de revizuiree deja deschisel urmează a fi efectaute un șir de acțiuni de urmărire penală și verificate toate versiunile posibile care, la etapa dată, ne determină să considerăm că vinovăția condamnatului Platon Veaceslav nu ar corespunde învinuirilor aduse în actele de condamnare”, scrie Stoianoglo în solicitarea emisă judecătorului de instrucție.

Demersul este încheiat cu solicitarea fostului procuror general de a-l absolvi de pedeapsă.

„Solicit:
1.A admite prezentul demers;
2.A suspenda executarea pedepsei principale sub formă de închisoare cu executare pe un termen de 18 ani, cu executarea acesteia în penitenciar de tip închis, precum și a pedepsei complementare sub formă de privarea de dreptul de a ocupa funcții în sistemul bancar pe un termen de cinci ani, stabilite condamnatului platon veaceslav prin sentința Judecătoriei Chișinău, Sediul Buiucani din 20.04.2016, menținută prin decizia Curții de Apel Chișinău din 18.12.2017 și decizia Curții Supreme de Justiție din 14.11.2018”
, își încheie Stoianoglo demersul.

Doar cinci zile mai târziu, la 15 iunie 2020, Veaceslav Platon a fost eliberat din arest, după ce solicitarea lui Stoianoglo a fost admisă.

Învinuirile aduse lui Stoianoglo: „A îndeplinit mai multe acțiuni în interesul unui grup condus de Platon, săvârșind infracțiunea de corupere pasivă”

Un an mai târziu, pe numele lui Stoianoglo este intentat un dosar penal în care este învinuit de corupere pasivă.

Potrivit comunicatului emis la acea vreme de Procuratura Anticorupție, „ex-procurorul general este acuzat că, în perioada 2020-2021, acționând în interesele organizației criminale condusă de Veaceslav Platon, a întreprins acțiuni ilegale împreună și de comun acord cu doi procurori din cadrul PCCOCS, în vederea eliberării lui Veaceslav Platon din închisoare și absolvirea de pedeapsă penală, restituirii bunurilor sau contravalorii bunurilor confiscate de la acesta prin sentință definitivă, irevocabilă și executorie, și favorizării prioritare a organizației criminale condusă de Veaceslav Platon în toate procesele penale, cauzele penale, sesizările aflate pe rol la toate organele de urmărire penală și Procuraturile teritoriale și specializate, precum și în Procuratura Generală, precum și cauzele penale aflate pe rolul instanțelor judecătorești de toate nivelele”.

Potrivit acuzațiilor înaintate de procurorii Anticorupție, Alexandr Stoianoglo, „în calitate de procuror general, este acuzat că a comis infracțiunea de corupere pasivă, acționând în interesul unui grup organizat condus de Veaceaslav Platon”.

Mai exact, conform datelor obținute de ZdG, Stoianoglo este bănuit că la 5 ianuarie 2021, doi cetățeni ucraineni, administratori fictivi a două companii care au deținut anterior acțiuni la „Moldindconbank” – companiile Jet Business Limited (3,7596%) și Verlok Development INC (4,5165%), urmând instrucțiunile date de controversatul om de afaceri Veceslav Platon, s-au prezentat la un notar din Ucraina, unde au semnat și depus documentele solicitate de cele două companii, trecând-o pe Țvetana Curdova, soția procurorului general, în calitate de beneficiar a celor două companii.

Astfel, Stoianoglo este învinuit că pentru cele două companii primite de la grupul condus de Platon, folosindu-se de funcția deținută, în perioada 5 ianuarie – 5 octombrie 2021, a oferit o favorizare prioritară proceselor și cauzelor penale și sesizărilor aflate pe rol la toate instanțele de judecată care îl vizat pe Platon.

Stoianoglo este acuzat că, prin persoane interpuse, a acceptat și primit bunuri pentru a facilita, întârzia sau îndeplini mai multe acțiuni, deținând funcția de procuror general, în interesul unui grup condus de Platon, săvârșind astfel infracțiunea de corupere pasivă.

Stoianoglo: „Acest dosar este totalmente falsificat împotriva mea”

Întrebat dacă îl consideră, în continuare, nevinovat pe Veaceslav Platon, Alexandr Stoianoglo a menționat că de eliberare și retragere a acuzațiilor împotriva lui Platon a fost legală.

„Eu am procedat ca procuror general în cazul datToate dosarele (n.r. în care este vizat Stoianoglo) au fost falsificate în mod abuziv și chiar criminal din partea procurorilor. Eu nu am de ce mă teme pe dosarele acestea”, a declarat Stoianoglo.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și