Niciodată, în istoria globală, statele democratice nu au reacţionat atât de rapid, de eficient şi de organizat, aşa cum au făcut-o acum, în contextul crizei Covid-19. Este o afirmaţie categorică, cumva contrar imaginii pe care publicul o regăseşte în propria bulă de Facebook, unde se pune prea des accentul pe ce nu merge, pe critică şi eventual panică. Dar o astfel de afirmaţie se poate susţine prin foarte multe informaţii obiective, pe care poate că le pierdem din vedere în tabloul mare, dar pe care ar fi bine să nu le uităm, pentru că aceste reacţii nu sunt naturale, şi nu au mai existat niciodată până acum. În plus, aşa cum arăt spre finalul acestui text, există şi o alternativă – aceea a unor reacţii agresive precum cea a Rusiei, care profită de criză pentru a slăbi şi mai mult încrederea publicului în modelul occidental, scrie Dan Sultănescu, pentru Adevărul.ro.

România a reacţionat, la rândul său, bine. În unele locuri, chiar mai bine decât multe alte state europene. A închis rapid graniţele, a luat măsuri de distanţare socială, a separat spitalele între unele destinate Covid şi restul (măsură insuficient analizată, dar cu rezultate excepţionale în protejarea celor vulnerabili), a mărit veniturile medicilor din prima linie, a implicat Armata, a luat măsuri pentru economie (cea mai importantă, cea a şomajului tehnic susţinut de stat) şi a comunicat mult şi constant cu o populaţie îngrijorată şi, din fericire, dornică să colaboreze cu autorităţile. Iar rezultatele se văd nu doar într-un număr mic de îmbolnăviri, dar şi într-o rezilienţă crescută în faţa problemelor de acest tip, acest „exerciţiu” generând anticorpi utili unei generaţii noi, neconfruntate cu mari provocări până acum.

În opinia autorului, acţiunea statelor democratice se vede însă afectată de două tipuri de reacţii negative, extrem de importante:

Succesul izolării sociale, al măsurilor autorităţilor, alimentează acum un discurs paradoxal – acela că, de fapt, nu există o problemă atât de mare, că am fost nevoiţi să suportăm restricţii disproporţionate, şi că statele ne-au dat o notă de plată mult prea mare pentru o protecţie pe care o puteau realiza mult mai simplu, fără atâtea probleme. Sigur că memoria socială este scurtă, iar oamenii se adaptează, uitând panica de acum o lună sau două când cereau restricţii şi mai mari şi protecţie şi mai extinsă. Dar această problemă este minoră, de fapt, pe termen lung, pentru că ea reprezintă o reacţie naturală a unei populaţii care a depăşit o traumă importantă.
A doua problemă este mai mare. Este vorba de propaganda anti-occidentală, stimulată din ţări precum Rusia, care încearcă să alimenteze teorii ale conspiraţiei, să alimenteze panici şi să sugereze că statele europene (democratice) au avut reacţii proaste şi că doar din Est ne vine salvarea. Ironia istoriei face astăzi ca statele care au alimentat această propagandă să fie şi ele afectate de acest virus, aproape la fel ca statele democratice pe care le criticau. Dar, două luni de astfel de propagandă, inclusiv gesturi populiste au efecte.
Un exemplu de reacţie agresivă a Rusiei vine din modul în care se comportă faţă de statele din regiune. Recent, au trimis ajutoare umanitare în Republica Moldova (pe 19 aprilie, mai exact), dar la decolarea de pe aeroportul din Chişinău, avionul rusesc a ales să devieze zborul prin România, într-o manieră total nejustificată. O captură din https://www.flightradar24.com/ confirmă că acest zbor a survolat şi baza de la Deveselu, un gest de o ostilitate evidentă. Înregistrarea oficială a zborului arată survol pe deasupra a trei state NATO, toate sub pretextul unui transport umanitar.
În timp, probabil, se va decanta ce este greşeală de ceea ce este spionaj efectiv, agresiv, împotriva NATO. Folosind însă astfel de metode, la adăpostul unor gesturi prezentate drept „ajutoare”, Rusia forţează narative anti-occidentale evidente. Iar efectul, pe termen scurt, este că încrederea în Rusia nu este la fel de afectată precum încrederea în UE sau încrederea în modelul occidental. Statele din est vor rămâne, măcar pentru o populaţie, cu sentimentul că Vestul nu a ajutat foarte mult şi că este chiar cauza tuturor acestor probleme.
Nu este uşor de făcut raţionamente complexe, prin care să ne imaginăm cum ar fi fost dacă România nu era parte a lumii civilizate occidentale, dacă nu ar fi avut de partea sa protecţia militară a NATO, sprijinul strategic al SUA şi umbrela suport a UE. Singuri, de capul nostru, ca un fel de Ucraină sau Moldovă, acum poate că drumul european al României ar fi fost amânat pentru foarte mulţi ani. Un fost preşedinte român chiar anunţa clar că, fără sprijinul NATO şi SUA, o astfel de criză ar fi prilejuit invadarea unei ţări ca România, evident sub pretext „umanitar”. În schimb, din acest spaţiu de singuranţă, România se pregăteşte de o nouă etapă, noua normalitate post-Covid19, de pe o poziţie care generează mai degrabă optimism.

Articolul integral poate fi citit pe acest link.