CHIFU: Ajutorul României a zgâlţâit scaunul lui Dodon, majoritatea şi Guvernul de la Chişinău
Au trecut şi cele două săptămâni ale desantului cu ajutorul umanitar al României la Chişinău, desantul impresionant şi masiv şi primirea minimalizată şi nepotrivită care nu a făcut decât să accentueze amploarea amprentei României în Republica Moldova în cadrul crizei pandemiei de coronavirus.
Şi ea s-a suprapus cu pierderea controlului asupra Curţii Constituţionale de către preşedintele pro-rus Igor Dodon şi partidul său socialist, dar şi cu respingerea în tot, ca neconstituţională, cu tot cu documentele care au stat la bază, a legii creditului rusesc împovărător care marca o afacere de subminare a suveranităţii de stat a Republicii Moldova, în forma negociată de Igor Dodon. Mai mult, majoritatea însăşi se clatină serios iar liderul pro-Moldova, Andrian Candu, a anunţat perspectiva ca pe masă să apară cele mai nedorite probe ale ilegalităţilor şi schemelor financiare ale preşedintelui în funcţie, care aleargă după realegerea sa.
Greşeli neprovocate: imagine, post adevăr, politicianism, în timp de criză cu ajutoare româneşti masive pentru toţi
În acest context este cazul să decantăm semnificaţiile şi mesajele transmise cu ocazia acestui desant cu ajutorul umanitar. A insemnat intrarea pe teren a doctorilor şi asistentelor pregătiţi în lupta din ţară cu coronavirusul şi căliţi în Italia, în misiunea de ajutor de acolo, la care s-au adăugat cantităţile de materiale de protecţie suficiente pentru toate spitalele din Republica Moldova, necesarul de medicamente pentru tratarea a de două ori mai mulţi pacienţi decât are azi Republica Moldova şi cu promisiunea ca sprijinul să fie suplimentat dacă e nevoie. Un mesaj puternic cu multiple valori de întrebuinţare, resimţit în mod direct pe publicul larg al Republicii Moldova, afectat de pandemie şi abandonat de către proprii conducători aleşi sau desemnaţi prin vot parlamentar.
Spaţiul public a fost umplut de naraţiuni alternative, cu scopul mai întâi de a semăna confuzia, de a acoperi elementele generale de mesaj şi relevanţa ajutorului din România, ulterior a-l minimaliza, a-l spune că ar fi venit prea târziu sau a-l contrapune ajutorului venit în primele momente ale crizei din Rusia. Mare greşeală! Acţiunea a avut imediat efectul contrar, nescontat. A scos în evidenţă subiectul sosirii ajutorului umanitar din România mai mult decât ar fi reuşit vreodată oficialităţile române, chiar dacă şi-ar fi dorit acest lucru.
Nu au fost altceva decât o sumă de greşeli neprovocate. Iar problema contrabalansării, ba cu ajutorul ungar venit cu două zile înaintea vizitei ministrului român de Externe, Bogdan Aurescu, neașteptat şi improvizat, de la ministrul de Externe ungar, aşa cum s-a întâmplat ulterior cu tentativa de contrapunere cu acţiunea guvernului rus a fost o altă gafă, pentru că a subliniat dimensiunile şi neadecvarea acestora. Comparaţia a stricat cel mai mult primelor, pentru că a intrat pe un teritoriu inacceptabil, al comparării ajutorului, în plus pentru că a scos în evidenţă diferenţa de calibru şi greutate între un gest formal, de imagine, unul improvizat, de conjunctură şi acoperirea nevoilor depline ale Republicii Moldova, în totalitate, la acest moment.
E o vorbă românească: tăcerea e de aur. Sau ”dacă tăceai, filosof rămâneai”. Aşa… fiecare gest a relevat de fapt asimetria şi de acţiune, şi de tratament. Iar utilizarea Pieţei Marii Adunări Naţionale pe 9 mai de către pro-ruşii lui Dodon, refuzându-i-se României utilizarea ei câteva zile mai devreme, a expus şi situaţia primarului politic al Chişinăului, Ion Ceban, şi a arătat, o dată în plus, elementele de dirijare politică la dispoziţia lui Igor Dodon.
Cum să pui alături şi să contrapui în imagine cele 20 de camioane cu ajutoare medicale cu maşinile nostalgicilor după perioada sovietică, în capitala Basarabiei, în faţa urmaşilor celor deportaţi, ocupaţi şi smulşi de la patria mamă? Şi totul în plină criză de coronavirus, când acţiunile politice şi de imagine se decontează invers, la costuri, de către decidenţii responsabili. Cea mai banală lectură a omului mediu a fost că ţara arde, oamenii suferă în pandemie, mor, pierd locurile de muncă iar Dodon se lăfăie în pseudo sărbători sovietice ale ocupanţilor majorităţii româneşti de la răsărit de Prut. În loc să pui steagurile în bernă şi să suspenzi orice festivităţi în perioada de pandemie, când preocupările generale sunt altele.
Mesaj puternic, în forţă, fără echivoc: România salvează cetăţenii Republicii Moldova în pandemie
Totuşi, dincolo de greşelile neprovocate, mesajele directe percepute de populaţie au fost clare: România ajută masiv cetăţenii Republicii Moldova, e punctul de referinţă, nu va lăsa oficialii să-şi bată joc de populaţie indiferent de context, va sări în ajutor oricând, evitând să cauţioneze puterea pro-rusă. Desantul românesc a transmis şi un număr de mesaje subliminale, percepute ca atare nu numai de cetăţenii Republicii Moldova, ci şi de oficiali şi de ceilalţi parteneri şi aliaţi occidentali ca şi de competitori de tot felul şi de neprieteni: România are forţa, voinţa interesul major, existenţial, datoria auto-asumată de a salvgarda populaţia şi cetăţenii din stânga Prutului.
Impactul şi mobilizarea probate în aceste două săptămâni – în condiţiile în care România însăşi luptă cu pandemia şi se confruntă cu propriile probleme economice, aşteptând redeschiderea tuturor afacerilor şi relansarea economică – sunt incontestabile. Se vede la Chişinău la nivelul imaginii, la nivel politic, la nivelul capacităţii de influenţă şi a preluării depline a controlului pandemiei de către România prin acţiune, oricând e nevoie. Un mesajul de forţă care a marcat şi continuarea izolării lui Igor Dodon şi a pro-ruşilor de la Chişinău. Sancţionarea şi limitarea premiilor de imagine pentru oficiali strict la nivelul celor care doresc şi fac reforme pro-europene. Afirmaţiile tranşante, lângă ministrul de Externe şi premier, au fost la fel de clare ca şi huiduielile la adresa premierului sub podul unde a găsit cu cale să ascundă predarea ajutorului românesc.
Mai mult, s-a văzut că Igor Dodon este afară din poză şi de această dată, cu atât mai mult cu cât ordinele sale de ascundere a ajutorului românesc au fost total neadecvate şi cu efecte contrare. Cu atât mai mult cu cât întârzierea mulţumirilor formale a fost sancţionată şi l-a obligat să se conformeze ulterior minimului decent pentru a nu pierde şi mai mult. Atât el cât şi Guvernul no name din buzunarul său a fost puternic scuturat de modul în care a înţeles să gestioneze pandemia de Covid 19, încât a fost nevoie de intervenţia masivă a României pentru a soluţiona pandemia, a proteja medicii care reprezintă un sfert din cazurile de îmbolnăviri şi mare parte dintre decese şi totul pentru că guvernul / preşeditele pro-rus au ratat principala sarcină ce le revine prin mandatul pe care-l deţin: protejarea vieţii şi sănătăţii propriilor cetăţeni.
România calcă mai greu, Dodon tuşeşte, fără aer, din afara pozei
Tot în subsidiar şi subliminal – dar foarte exact şi clar – cetăţenii Republicii Moldova au mai înţeles un lucru. Tot ce se întâmplă la Chişinău priveşte România, care monitorizează cu atenţie şi intervine oportun; şi orice alegere la nivelul oficialilor are consecinţe. Relaţia cu Bucureştiul este una obligatorie, iar fostul Tătuc de la mii de km e mai puţin interesat şi prezent decât fratele de peste Prut. Că jocurile europene şi transatlantice trec, până la urmă, pe Dâmboviţa, altfel jocurile şi aranjamentele oricui sunt trecătoare. Şi, mai ales, că Republica Moldova nu poate fi luată în spate şi mutată de lângă Prut în străfundurile Siberiei, oricât ar dori Igor Dodon să facă asta măcar pentru ca să se realeagă în toamnă-iarnă.
Şi la acelaşi capitol, desantul de ajutoare de la Chişinău a mai marcat descurajarea credibilă a acţiunilor neprieteneşti la adresa României şi a cetăţenilor Republicii Moldova. A subliniat creşterea bruscă şi imediată a amprentei strategice oricând şi-o doreşte Bucureştiul, cu consecinţe dramatice pe toate dimensiunile la Chişinău. A marcat greutatea strategică şi apăsarea cuvintelor rostite de oficialii români, cu efect public imediat. Şi a lăsat pe toată lumea să priceapă cum ar arăta nemulţumirea României, ce s-ar întâmpla dacă rosteşte mai apăsat cuvintele către Chişinău, când ajutorul/sprijinul/donaţia şi acţiunea umanitară arată la aceste dimensiuni şi are un asemenea impact. Şi lecţia actuală recomandă, indirect, oficialilor Republicii Moldova: Ţineţi cont de România!
Mai mult, este un adevărat semnal de alarmă şi avertisment pentru comportamente neconforme regulilor şi angajamentelor, care produc probleme şi stârnesc emoţie la Bucureşti. Campania electorală începe şi la Bucureşti, urmează alegeri parlamentare. Iar pentru cetăţenii români, implicit pentru politicienii intraţi în confruntare, apărarea cetăţenilor români, a celor autoidentificaţi români, a cetăţenilor Republicii Moldova în totalitatea lor sunt probleme de primă importanţă.
Şi nu ar trebui ca agenda publică de la Bucureşti, din campanie, să fie umplută de efectele unor acţiuni reprobabile care ar avea loc în stânga Prutului, implicându-i pe socialiştii proruşi, pe preşedintele Dodon sau, Doamne fereşte, şi vreun cetăţean român sub falduri de alte culori politice. Pentru că desantul umanitar şi paşnic anunţă unde se află, de fapt, polul de putere în regiune. Cu atât mai mult astăzi, cu o Rusie în genunchi în faţa pandemiei, preţului petrolului şi situaţiei economice interne, răsfirată în numeroase aventuri militariste pe diferite meridiane, care are propriile probleme interne de dimensiuni existenţiale pentru preşedintele Putin şi regimul său.
Sursă: Blogurile Adevărul/ Iulian Chifu