Alegeri în Rusia. Boris Nadejdin, contestatar al invaziei din Ucraina, a depus dosarul pentru validarea candidaturii sale

0 77

Boris Nadejdin, singurul contestatar al invaziei din Ucraina în cursă pentru preşedinţia Federației Ruse, a depus miercuri semnăturile de susţinere pentru înregistrarea candidaturii sale în vederea așa-zisului scrutin programat pentru 15-17 martie.

„Semnături predate”, a declarat un membru al Comisiei Electorale a Federației Ruse, citat de AFP.

Deși este puţin cunoscut marelui public, totuși Boris Nadejdin, în vârstă de 60 de ani, este un veteran al vieţii politice din Federația Rusă.

Speranță pentru Rusia?

Pledând împotriva agresiunii militare din Ucraina şi denunţând deriva autoritară a lui Vladimir Putin, Nadejdin (nadejda – speranță în rusă) a suscitat un entuziasm neaşteptat în ultimele zile, când zeci de mii de ruşi s-au mobilizat pentru a-i susţine candidatura, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Mulţumesc mult celor care au crezut în noi”, a declarat acest fost deputat liberal. „Totul s-a derulat bine”, a subliniat el, referindu-se la strângerea celor peste 100.000 de semnături necesare validării candidaturii sale.

Miercuri, Nedejdin a precizat în faţa presei că a depus 105.000 de semnături în sprijinul său la Comisia Electorală Centrală.

Comisia Electorală are la dispoziție zece zile pentru a se pronunța asupra candidaturii lui Nadejdin. În afară de numărul de semnături, trebuie respectată o anumită cotă pe entitate administrativă. Mai exact, pentru a putea fi înregistraţi, candidaţii din partea partidelor neparlamentare trebuie să strângă între 100.000 şi 105.000 de semnături, însă nu mai mult de 2.500 într-o singură entitate administrativă, precizează AFP.

Sute de moscoviţi au stat în ultimele zile la coadă pentru a susține candidatura lui Nadejdin, un mijloc legal pentru ei de a-şi manifesta opoziţia în mod direct față de politica Kremlinului, într-un regim unde orice voce disidentă este reprimată în mod sever, notează AFP.

Cu toate acestea, Boris Nadejdin nu-şi face iluzii în legătură cu rezultatul așa-zisului scrutin prezidenţial deși candidează cu sloganul „Cu speranță pentru Rusia. Nadejdin 2024”.

„Candidatura mea le oferă oamenilor o ocazie unică de a protesta legal împotriva politicii actuale”, a declarat acest fost consilier al lui Boris Nemţov, opozantul asasinat în februarie 2015 la doi pași de Kremlin.

„Candidatura” lui Putin, validată

Kremlinul s-a antepronunțat deja asupra rezultatului așa-ziselor alegeri prezidențiale din Federația Rusia. Potriviti purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, Putin, care candidează ca „independent”, nu va avea un concurent pe măsură și va câștiga în mod clar. Miza Kremlinului ține doar de procentul care să fie pus în dreptul lui Putin, probabil peste 80 la sută, pentru a sugera că rușii susțin politicile regimului actual.

De altfel, candidatura lui Putin a fost acceptată în unanimitate după ce au fost analizate, cică aleatoriu, doar 60.000 din cele 315.000 de semnături depuse. În cazul candidaților independenți, numărul necesar de semnături este de 300.000.

„În urma verificărilor efectuate, din cele 60.000 au fost invalidate 91 de semnături. Este vorba de inexactităţi în informaţiile despre alegători”, a declarat o secretară a Comisiei Electorale a Federației Ruse.

Detalii, AICI

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata