Ambasadorul agreat al Rusiei, Oleg Ozerov, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe. Oficialul a venit cu Mercedesul misiunii diplomatice până la pragul instituției.

O persoană care se afla în automobil, întâi a scos sacoul lui Ozerov, apoi l-a ajutat pe oficialul rus să îl îmbrace. Ambasadorul agreat nu a făcut declarații pentru presă, înainte de a discutat cu reprezentanții diplomației de la Chișinău, scrie realitatea.md.

Ozerov a primit notă de protest, după căderea unei drone cu explozibil la Copanca. Oficialul afirmă că a cerut administrației de la Chișinău probe care să confirme că era vorba despre un aparat de zbor rusesc.

„Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat astăzi pe ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, în legătură cu incidentul din noaptea de 13 iulie, când spațiul aerian al Republicii Moldova a fost survolat ilegal de o dronă cu încărcătură explozibilă. Ambasadorului i-a fost înmânată o notă de protest a părții moldovenești față de această încălcare gravă a suveranității naționale și față de riscurile create pentru securitatea cetățenilor”, a transmis diplomația de la Chișinău, după convocare.

O dronă a căzut în noaptea de duminică spre luni la Copanca, Căușeni. Aparatul era de tip Gheran-2, cântărea circa 40 de kilograme și avea explozibil. Acesta a fost detonat în siguranță de către militarii Armatei Naționale.

https://disinfo.md/wp-content/uploads/2026/07/ozerov.mp4

Video: IPN


Share.
Exit mobile version