Programul rusesc de rachete „Oreșnik”, care a beneficiat de o largă mediatizare, s-ar putea confrunta cu defecțiuni tehnice serioase, care determină rachetele să rateze țintele cu zeci de kilometri, scrie Kyiv Post.
O analiză publicată marți de Dallas Analytics, o firmă ucraineană privată de informații și analiză a datelor, afirmă că cea mai nouă rachetă balistică cu rază intermediară (IRBM) a Kremlinului ar avea defecte majore ale sistemului de ghidare, legate de blocaje în producție și de utilizarea unor componente învechite din era sovietică.
Rusia a folosit „Oreșnik” într-un atac asupra orașului Dnipro, din centrul Ucrainei, în noiembrie 2024, prezentând racheta ca dovadă a superiorității tehnologice a Rusiei și folosind-o pentru a intensifica amenințările împotriva aliaților occidentali ai Kievului.
ISW: Rusia mai are o singură rachetă Oreșnik în arsenal
Conform raportului, Putin a ordonat producerea a patru rachete suplimentare în 2025, în urma atacului inițial, dar lansările ulterioare au scos la iveală probleme majore de fiabilitate.
De la prima sa utilizare, Rusia a lansat încă trei rachete „Oreșnik” asupra Ucrainei.
Una a lovit regiunea Liov din vestul Ucrainei în ianuarie, în timp ce o alta a lovit Bila Țerkva, la sud de Kiev, în mai.
Ulterior, un al doilea pachet de focoase a dispărut deasupra regiunii Donețk, ocupată de Rusia.
Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) a menționat în ultima sa evaluare că Rusia mai are probabil o singură rachetă „Oreșnik” operațională în arsenalul său.
Detalii, AICI

