Închiderea strâmtorii Hormuz pune presiune pe economiile regionale, în timp ce resentimentele față de conflictul declanșat de SUA și Israel cresc, scrie The Guardian.
O liniște stranie domină portul industrial din Ras Al Khaimah. De obicei un centru maritim prosper al Emiratelor Arabe Unite, acum navele stau ancorate și tăcute. La orizont, vizibil prin ceață, sute de petroliere așteaptă, oprite într-unul dintre cele mai periculoase trasee maritime pentru transportul comercial: Strâmtoarea Ormuz. La doar peste 20 de mile marine de Ras Al Khaimah, două petroliere care se îndreptau spre strâmtoare au fost lovite de rachete iraniene săptămâna aceasta, unul luând foc.
Sâmbătă, Fujairah, principalul port petrolier al Emiratelor pe coasta de est, a fost ținta unui atac cu dronă, iar fum gros și negru a fost observat ieșind din terminal.
Acestea sunt doar câteva dintre consecințele cu care se confruntă statele din Golf, trase mai adânc într-un război pe care nu l-au provocat și pe care au încercat diplomatic să-l prevină. Timp de decenii, Bahrain, Kuweit, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar și Oman au permis amplasarea bazelor militare americane pe teritoriul lor și au fost printre cei mai mari cumpărători de arme și tehnologie americană. În schimb, SUA au fost considerate cel mai apropiat și semnificativ partener militar și protector al regiunii.
Însă acum, avertizează analiștii, relația ridică tot mai multe semne de întrebare, după ce Donald Trump a fost perceput ca sabotând negocierile diplomatice pașnice pentru a declanșa un război în Orientul Mijlociu.
Mesajul pentru SUA și Israel
„Amenințarea percepută a Iranului asupra Golfului a devenit realitate doar atunci când SUA au declarat războiul – Iranul nu a tras primul”, spune Khaled Almezaini, profesor asociat de politică și relații internaționale la Universitatea Zayed din Abu Dhabi. „Există o condamnare fermă a iranienilor, dar în același timp mesajul pentru americani și israelieni este clar: trebuie găsită o cale să se pună capăt acestui război. Nu este războiul nostru.”
Săptămâni înainte de atacuri, liderii din Golf au găzduit negocieri și au făcut repetate demersuri către președintele SUA, subliniind consecințele grave asupra securității regionale dacă Iranul ar fi atacat. Totuși, Trump a decis să ducă la îndeplinire atacurile, se crede pe scară largă, fără să consulte sau să avertizeze aliații din Golf.

