ANALIZĂ: De ce 2022 ar putea fi un an decisiv pentru Europa
În anul 2022, Uniunea Europeană va urma să se confrunte cu unele dintre cele mai dificile provocări, dacă va intenționa vreodată să devină puterea geopolitică pe care liderii statelor membre ale blocului comunitar și-o doresc atât de mult. Pandemia de COVID-19 a lăsat în urmă eforturile de a crea o Europă globală mai categorică, într-un moment în care politica globală din ultimii doi ani a creat o serie de probleme a căror soluție trebuia urgent găsită. O analiză CNN arată că aceste probleme se vor înrăutăţi dacă nu se iau măsuri rapide din partea decidenților politici de la Bruxelles.
Fie că este vorba de o criză a migrației la granița blocului cu Belarus, de mobilizarea militară rusă la granița cu Ucraina sau de antagonismul unor state membre ori de amenințările comerciale chinezești, UE are nevoie urgentă de o strategie pentru a face față lumii din afara granițelor sale înainte ca aceste probleme hibride să copleșească și să slăbească blocul comunitar.
UE trebuie să se implice în gestionarea conflictelor internaționale
Comisia Europeană a făcut propuneri îndrăznețe care ar putea, teoretic, să rezolve într-o oarecare măsură aceste probleme. În ceea ce privește agresiunea rusă și alte probleme militare, UE a propus unități militare de desfășurare rapidă adaptate la misiuni specifice, reducând astfel dependența de NATO și de SUA pentru protejarea continentului.
În privința amenințărilor care vin din spre China, Bruxelles-ul încearcă să contracareze uriașa inițiativă globală de infrastructură a Beijingului, oferind opțiuni alternative de investiții. Pe 1 decembrie, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat inițiativa „Global Gateway”. Ambiţiile Uniunii Europene în legătură cu acest plan se bazează pe fonduri publice, inclusiv din partea statelor membre, dar şi pe atragerea de investiţii masive din sectorul privat. Suma totală este de 300 de miliarde de euro și se va direcționa în mare parte către sistemele digitale, de transport, climatice și energetice.
De altfel, în ultimii ani, UE a încercat să meargă pe o cale aproape imposibilă, menținând un parteneriat economic cu China, fără a înstrăina SUA, care și-au accentuat poziția împotriva Beijingului și modului în care operează acesta pe scena internațională.
Mandatul prezidențial al lui Donald Trump a făcut Europa să conștientizeze că nu își poate permite să se bazeze în totalitate pe America ca aliat, scriu jurnaliștii de la CNN. Echilibrarea relațiilor dintre Washington și Beijing ar împiedica, probabil, ca Uniunea Europeană să fie strivită între cele două mari puteri mondiale.
Cum afectează dreptul de veto politica externă a UE
Majoritatea oficialilor europeni sunt de acord că provocările cu care se confruntă UE trebuie abordate, dar realitatea încercării de a realiza o politică externă comună a fost deosebit de dificilă pentru un bloc format din 27 de țări cu priorități interne diferite.
„În timp ce UE ia majoritatea deciziilor sale importante pe baza unei majorități, statele membre au fost întotdeauna foarte reticente în a renunța la dreptul lor de veto în materie de politică externă”, a declarat R. Daniel Kelemen, titularul catedrei de politică europeană la Universitatea Rutgers din SUA.
În consecință, orice decizie privind politica externă comună a UE este la mâna statelor membre, care au puterea de a exercita dreptul de veto prin care poate fi blocată unanimitatea față de o decizie.
Spre exemplu, țări precum Ungaria și Polonia, care au făcut notă discordantă față de deciziile Bruxelles-ului, adoptând politici care viciază democrația și sunt contrare valorilor europene, dețin puterea de a bloca orice politică semnificativă externă a UE, drept răzbunare la amenințările privind sancțiunile de a li se retrage finanțarea europeană sau de a li se retrage drepturile de vot.
Diviziunile din interiorul blocului comunitar reprezintă o problemă importantă pentru Bruxelles, iar faptul că rivali geopolitici precum Rusia și China pot „să negocieze și să încheie tratate în mod direct cu guvernele naționale, le transformă pe acestea din urmă, în esență, într-un cal troian în cadrul UE, agenți ai regimurilor ostile”, crede profesorul Daniel Kelemen.
La rândul său, Andrius Kubilius, fost prim-ministru lituanian și actual europarlamentar, observă că regimul de la Kremlinul condus de Vladimir Putin exploatează în special aceste divergențe între liderii statelor europene, căutând să „consolideze relațiile cu statele membre individuale” și nu cu instituțiile UE.
Actuala configurație a UE o împiedică să abordeze eficent crizele
Cu toate acestea, durerile de cap în domeniul afacerilor externe cu care se confruntă Uniunea Europeană sunt mai mari decât dezacordurile dintre statele membre. „Modul în care UE este configurată în prezent o împiedică în mod fundamental să abordeze crizele cu care ne confruntăm”, a declarat Sophie in ‘t Veld, europarlamentar liberal olandez.
„Comisia Europeană ar putea lua inițiativa de reformare a blocului comunitar, așa cum a făcut-o în cazul pandemiei de COVID-19, ceea ce ar conduce la un rezultat pozitiv. Dar, în materie de afaceri externe, aceasta este complet îndatorată statelor membre, care nu au nici măcar un mandat pentru a veni cu o viziune paneuropeană”, a adăugat eurodeputata pentru CNN.
Problema dependenței Comisiei Europene de statele membre apare adesea în discuțiile cu actuali și foști funcționari. Aceștia subliniază faptul că actualul președinte al Comisiei, Ursula von der Leyen, a obținut postul de lider al executivului european datorită unor negocieri între Merkel și Macron.
„Ea nu a fost prima alegere a partidului său, ceea ce i-a limitat independența de la început”, a declarat Julian King, un fost comisar european. „Ursula von der Leyen este mai dependentă de capitale, în special de Berlin și Paris. Din păcate, în niciuna dintre ele nu mai există atât de multă stabilitate politică”, a mai spus King.
Franța preia președinția rotativă a UE și lansează „Busola strategică”
În Germania, principala forță a UE, s-a instalat de curând un guvern de coaliție între social-democrații de centru-stânga, partidul verzilor și liberal-democrații. Și, deși acordul lor pare, pe hârtie, a fi un fel de continuare a politicii externe a Angelei Merkel, Verzii, al căror lider, Annalena Baerbock, a fost numită ministru de externe, au adoptat anterior o poziție mai dură față de Rusia și China decât partenerii lor de coaliție.
Între timp, în Franța, Emmanuel Macron speră să obțină un al doilea mandat la alegerile prezidențiale din luna aprilie. Julian King subliniază că, chiar dacă Emmanuel Macron se impune în cursa pentru Palatul Elysee și câștigă un al doilea mandat, „el trebuie apoi să lupte și să câștige alegerile legislative dacă vrea să guverneze țara în mod eficient”.
Perioada în care ne aflăm este importantă, mai observă King, deoarece Franța deține președinția rotativă a UE pentru prima jumătate a anului 2022. Președintele Macron a fost de departe cel mai mare susținător al unei Europe mai geopolitice, sprijinind idei precum o armată europeană și o politică externă care nu se limitează la a urma pur și simplu exemplul SUA.
Potrivit CNN, Macron speră ca, în timpul președinției franceze a Consiliul UE, statele membre să semneze un nou proces ambițios numit Busola strategică, la un summit programat pentru luna martie.
„Busola strategică” este un ghid operațional pentru luarea deciziilor în materie de securitate și apărare. Aceasta se dorește a oferi UE trupe permanente și o politică strategică comună.
Însă multe state membre au rezerve serioase față de această propunere, care variază de la costurile sale până la faptul că nu desemnează în mod adecvat Rusia și nu o face de rușine. Iar în condițiile în care Macron se concentrează pe campania pentru realegere, unele țări europene mai rezistente la aceste politici „revoluționare” vor ignora planurile celui care ar trebui să fie, teoretic, cel mai puternic lider european.
Europa așteaptă, dar crizele nu
Dar în timp ce Europa așteaptă, crizele cu care se confruntă nu o vor face. Și dușmanii săi știu asta.
„Multe lucruri se întâmplă în același timp, iar UE este, din punct de vedere istoric, foarte slabă în a face față crizelor simultane”, a declarat Cathryn Cluver Ashbrook, director al Consiliului German pentru Relații Externe. Aceasta a mai spus că „nu este nevoie de mult spațiu pentru ca o problemă să se izbească de o alta”.
„Criza migrației de la granița cu Belarus și tensiunile din Ucraina indică amândouă un vinovat principal: Moscova. Nu este dificil de imaginat cât de complicată ar putea deveni arena internațională dacă China și Rusia ar alege să se coordoneze”, mai spune Cluver Ashbrook.
În privința unei soluții pentru evitarea acestor obstacole, un înalt diplomat al UE a declarat pentru CNN că perspectivele nu sunt optimiste.
„Știm care sunt problemele de secole, atât pe plan intern, cât și pe plan extern. Problemele s-au înrăutățit. Rusia și China sunt mai asertive, SUA sunt mai puțin previzibile ca aliat, iar noi suntem mai divizați. Între timp, devenim mai mici și mai puțin importanți pe scena mondială”, a punctat oficialul european.
Totuși, diplomatul a adăugat două avertismente care ar putea obliga atât Bruxelles-ul, cât și statele membre să acționeze în cele din urmă. „Dacă alegerile intermediare din SUA aruncă o perspectiva reală a revenirii lui Donald Trump sau a cuiva similar comportamentului acestuia la Casa Albă și dacă Rusia devine mai asertivă, am putea fi șocați și impulsionați să luăm măsuri radicale sau să ne confruntăm cu sentimentul de neputință”.
„Cei mai mulți sunt de acord că o acțiune radicală ar însemna să se cheltuiască mult mai mult și să se acorde mai multă putere Bruxelles-ului. În statele federale, primul lucru care este trecut la guvernul central este politica externă, securitatea și apărarea”, mai adaugă profesorul Daniel Keleman.
Statele membre trebuie să se coalizeze împotriva amenințărilor externe
A pune cap la cap toate aceste probleme cu statele membre care nu au încredere unele în altele sau în Comisie va dura mai mult de 12 luni. Dar dacă pandemia va deveni o problemă mai minoră în 2022, ar putea oferi o fereastră asupra progreselor care pot fi făcute în anii următori.
Ceea ce va trebui urmărit va fi modul în care Bruxelles-ul va acționa ca răspuns la ostilitate, fie că vine din partea Belarusului, Rusiei, Chinei sau chiar din partea SUA, într-o formă mai voalată.
De asemenea, un alt aspect care merită supus atenției este dacă și când UE își sprijină proprii membri în detrimentul rivalilor antidemocratici cu care blocul are relații financiare. Lituania, de exemplu, a recunoscut recent Taiwanul ca entitate suverană, ceea ce a stârnit furia guvernului chinez, în timp ce Comisia Europeană a amintit că, oficial, încă mai susține politica „O singură Chină”.
Costul inacțiunii, au declarat mai mulți diplomați și oficiali europeni, este un statut tot mai scăzut pe scena mondială pentru proiectul de unitate europeană care a luat naștere după decenii de război și divizare, în a doua jumătate a secolului trecut.
Mai rău, dacă Europa nu ia apărarea democrațiilor, provocându-și dușmanii, ar putea fi văzută ca aprobând în mod tacit ascensiunea statelor autoritare.
Miza este mai mare decât și-ar da seama mulți dintre cei de la Bruxelles, care au tendința de a se concentra pe politici pe termen scurt.
În 2022, Europa are ocazia de a face în sfârșit ceea ce trebuie și de a-și ocupa locul de mare putere globală, apărând ordinea bazată pe reguli și valorile occidentale. Dacă nu va reuși să profite de această oportunitate, va însemna aproape sigur că cei care se opun acestor valori vor continua pe o cale fără întoarcere.