Instabilitatea politică din Franţa, alimentată de eşecurile repetate ale preşedintelui Emmanuel Macron în formarea unor coaliţii guvernamentale stabile, riscă să se transforme într-un veritabil factor de dezechilibru pentru întreaga construcţie europeană. Lipsit de o majoritate parlamentară şi înconjurat de o clasă politică polarizată, liderul francez pare, potrivit unei analize publicate de The Sunday Times, să se apropie periculos de momentul în care va pierde complet controlul asupra mecanismelor guvernării.
Economistul britanic David Marsh îl descrie pe Macron drept un lider „menținut artificial în viață”, iar prăpastia tot mai vizibilă dintre ambiţiile sale internaţionale şi lipsa unor rezultate concrete pe plan intern alimentează deziluzia unui electorat tot mai impacientat. Plecarea sa de pe scena politică, deşi improbabilă în viitorul imediat, nu ar fi, pentru o parte semnificativă a opiniei publice franceze, o pierdere.
Dar o astfel de evoluţie ar reprezenta o lovitură serioasă pentru poziţia Europei în lume. Franţa, al doilea pilon al Uniunii Europene, a fost în ultimii ani un actor vocal în promovarea unei agende europene ambiţioase, iar slăbirea acestui pol de influenţă vine într-un moment de fragilitate generală în Occident.
Problemele structurale ale Franței și contrastul cu Germania
Contextul economic nu avantajează Parisul. În ultimii zece ani, guvernele franceze au fost caracterizate de cheltuieli publice excesive, în contrast cu disciplina fiscală impusă de Berlin. Dacă în 2007 datoria publică a celor două state era comparabilă, astăzi Franţa a ajuns la un raport datorie/PIB de peste 114%, în timp ce Germania menţine un nivel de aproximativ 60%.
Incapacitatea de a reforma sistemul social, de a reduce deficitul bugetar şi de a se conforma regulilor fiscale europene a subminat şi mai mult eforturile lui Macron de a construi majorităţi funcţionale. Pe acest fond, o eventuală accedere la putere a extremei drepte — fie sub forma lui Marine Le Pen, fie a lui Jordan Bardella — devine din ce în ce mai plauzibilă.
Este de aşteptat ca un viitor guvern naţionalist francez să nu propună un Frexit imediat sau renunţarea la moneda unică, ci mai curând să exercite presiuni asupra Bruxelles-ului — şi implicit asupra Berlinului — pentru relaxarea regulilor fiscale, extinderea împrumuturilor comune şi eventuale forme de sprijin financiar direct. Răspunsul cancelarului german Friedrich Merz, constrâns el însuşi de propriile limite interne, va fi cel mai probabil unul rezervat.
Citește mai mult AICI
