Rusia și Ucraina urmează să organizeze o nouă rundă de negocieri de pace la Istanbul miercuri, dar există puține speranțe pentru o o înțelegere între cele două părți, în ciuda ultimatumului președintelui Trump către Moscova, scrie The Times.
„Nu există niciun motiv să ne așteptăm la vreun progres miraculos. Este aproape imposibil în situația actuală”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, în fața jurnaliștilor.
Președintele Zelenski a declarat că șeful securității naționale a Ucrainei, Rustem Umerov, va conduce delegația de la Kiev. Umerov a fost înlocuit săptămâna trecută din funcția de ministru al apărării al Ucrainei și mutat la Consiliul Național de Securitate, unde va supraveghea negocierile cu Moscova.
Zelenski a declarat: „Trebuie accelerat ritmul negocierilor. Poziția noastră este cât se poate de transparentă. Ucraina nu a dorit niciodată acest război, iar Rusia este cea care trebuie să-l încheie”.
Trump a declarat săptămâna trecută că Washingtonul va impune tarife de 100% asupra aliaților comerciali rămași ai Rusiei dacă președintele Putin nu va accepta un armistițiu în termen de 50 de zile. Sancțiunile secundare ar afecta China și India, ale căror achiziții de petrol și gaze rusești au asigurat Moscovei o linie de salvare economică. Rusia a ignorat în mare parte amenințarea.
Cele două întâlniri anterioare ale delegațiilor ruse și ucrainene, care au avut loc la Istanbul în mai și iunie, au dus la schimbul de prizonieri de război și la returnarea cadavrelor soldaților căzuți, dar nu au înregistrat progrese în ceea ce privește încheierea războiului, cel mai mare din Europa din 1945. Zelenski a mai spus că se pregătește un nou schimb de prizonieri, dar nu a dat alte detalii.
Citește mai mult AICI