Sediul din Priştina al misiunii civile a Uniunii Europene în Kosovo (EULEX ) a fost atacat miercuri cu pietre şi alte obiecte de sute de kosovari după ce au fost cunoscute pedepsele cu închisoarea pronunţate de un tribunal de la Haga împotriva liderilor Armatei de Eliberare a Kosovo (UCK), informează EFE, preluată de Agerpres.

Televiziunea publică kosovară TV Klan a transmis în direct adunarea oamenilor din faţa clădirii EULEX, care era protejată de un dispozitiv mare de poliţişti.

Imaginile au arătat cum populaţia, indignată de verdictele care i-au găsit vinovaţi de crime de război pe luptători consideraţi în Kosovo eroi naţionali pentru lupta lor pentru independenţă, arunca în clădire cu obiecte contondente, precum pietre, dale şi sticle de plastic, pe lângă artificii, spărgând câteva geamuri.

Potrivit presei locale, mulţimea s-a adunat după ce Tribunalul Special pentru Kosovo (TSK) de la Haga a pronunţat miercuri condamnările în primă instanţă împotriva fostului preşedinte kosovar Hashim Thaci şi a altor trei foşti lideri ai UCK.

Sentințele, urmărite de mii de oameni în centrul Priștinei

Thaci, în vârstă de 58 de ani, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru crime de război, deţineri arbitrare, tratamente crude, tortură şi ucidere în timpul conflictului din Kosovo din 1998-1999, o pedeapsă egală cu cea primită de Jakup Krasniqi, în timp ce Kadri Veseli şi Rexhep Selimi au fost condamnaţi la 18, respectiv 13 ani de închisoare.

Detalii, AICI

Share.
Exit mobile version