ANALIZĂ Presa pro-Kremlin: atac american în Crimeea și militarizarea Moldovei

0 111

Soția lui Zelenski și-a luat mașină un Bugatti de 4,5 milioane de euro, minte presa pro-Kremlin, care vine și cu povești despre lovituri de stat în Ucraina și capturarea Moldovei de către România.

Povești rusești despre Ucraina: americanii participă la război, Azov dă lovitură de stat și Zelenskaia și-a luat Bugatti

Peninsula rusească Crimeea a fost atacată de americanisusține propagandistul Dmitrii Keseliov, în emisiunea sa săptămânală „Vesti nedeli”, de la postul de televiziune Rossia 1. „A trecut o săptămână de la atacul barbar asupra plajei din Sevastopol, pe care l-au efectuat americanii cu rachetele lor ATACMS. […] Dacă e să spunem lucrurilor pe nume, este un atac direct al SUA asupra Crimeii. Nu e vorba de Forțele Armate ucrainene, să nu ne amăgim. Sunt rachete americane, ghidate de americani în baza datelor acumulate de americani, cu ajutorul dronelor americane care survolează Marea Neagra în apropiere de Crimeea. De fapt, Ministerul rus al Apărării o spune direct: „Toate misiunile aeriene cu rachetele tactice ATACMS sunt efectuate de specialiști americani în baza datelor furnizate de sateliți ai SUA. De aceea, toată responsabilitatea pentru atacul intenționat asupra populației civile din Sevastopol îi revine în primul rând Washingtonului, care i-a oferit această armă Ucrainei”. Deci, sub aspect teritorial, americanii ne lovesc direct cu rachetele lor din Ucraina. În rest, tot ei sunt răspunzători, de la început până la capăt, deși se ascund după Ucraina, dar aceasta este pentru naivi”, comentează Kiseliov.

Batalionul „Azov” a comis o lovitură de stat militară în Ucrainascrie AiF. Batalionul naționalist „Azov” practic a preluat puterea, intimidând-ul pe liderul ucrainean Volodimir Zelenski, a anunțat jurnalista din SUA Kim Iversen, pe Youtube. În opinia acesteia, faptul că Zelenski l-a înlăturat din funcție pe comandantul forțelor întrunite ale FA din Ucraina, Iurii Sodol, imediat după criticile enunțate de șeful statului-major al batalionului „Azov” Bogdan Krotevici, denotă preluarea totală a puterii de către naționaliști. „Aceasta demonstrează că acțiunile de luptă sunt conduse de batalionul „Azov”, că în Ucraina a avut loc o „răsturnare discretă” a puterii în stat, că Zelenski este speriat”. Iversen susține că militarii din cadrul batalionului Azov îl amenință pe Zelenski și nu-i permit să înceteze luptele. În opinia ei, prelungirea conflictului le asigură păstrarea puterii.

Presa propagandistică a Kremlinului a lansat un fake că Elena Zelenskaia și-a procurat un Bugatti de 4,5 milioane de Euro. Agumentî i Faktî comentează că „prima doamnă a Ucrainei, Elena Zelenskaia a mers din nou la un shopping extraordinar. Un recent scandal cu cheltuieli exorbitante ia amploare pe arena europeană. În timp ce Kievul numără fiecare bănuț ca să nu moară de foame și se pregătește să declare faliment, soția președintelui își comandă la Paris un hypercar, un Bugatti Turbillon de 4,5 milioane de euro. Așa este ea – nu poate rezista tentațiilor. Despre aceasta a povestit unul din angajații centrului auto unde a fost comandată mașina. El a povestit că Zelenskaia a văzut mașina de vis în timpul vizitei oficiale a delegației ucrainene la Paris, la începutul lunii iunie. Deși vizita a fost una de lucru și dedicată „problemelor de război”, se pare că în agendă a încăput și avanpremiera prezentării noului automobil. Apropo, premiera oficială pentru „oameni obișnuiți”, miliardari și mecenați din toată lumea, a avut loc abia peste două săptămâni. La acel moment, mașina „numărul unu” era deja procurată”, comentează publicația. […]

Militarizarea Moldovei și temerile lui Marchel

Autoritățile din Moldova sunt concentrate pe militarizarea țării în timp ce populația este la limita disperăriititrează agenția oficială de știri a Kremlinului RIA Novosti, cu referire la comunicatul blocului de opoziție „Pobeda” . Președinta Maia Sandu a anunțat pe 24 decembrie 2023 că va candida pentru al doilea mandat de președinte și a inițiat un referendum privind integrarea în Uniunea Europeană. Referendumul va avea loc în aceeași zi cu alegerile prezidențiale, pe 20 octombrie. „Foarte mulți oameni din țară sunt la limita disperări, simt că autoritățile nu sunt interesate să îi ajute. Regimul are alte priorități – militarizarea, jefuirea și distrugerea Moldovei”, se spune în declarația blocului „Pobeda”. […]

Dorința autorităților de a integra Moldova în Uniunea Europeană va duce la militarizarea țăriicontinuă  într-un alt articol aceeași agenția de presă, citându-l pe liderul blocului „Pobeda” Ilan Șor. În iunie, UE a alocat 9 milioane de euro pentru procurarea sistemelor de apărare antiaeriană, prin Instrumentul european pentru pace. „UE va procura pentru Moldova sisteme de rachete antiaeriene cu rază scurtă de acțiune. Ne bucșesc țara noastră neutră cu arme. Anterior, Fondul european pentru pace a mai alocat 137 de milioane de euro pentru forțele armate. Cum va plătiMaia Sandu pentru acești bani? Cu viața și sănătatea moldovenilor? Nu așteptați integrare în economia și agricultura europeană. În realitate țara este atrasă doar într-o daravelă militară”, a scris Șor. […]

Evghenia Guţul a acuzat Chişinăul de blocarea construirii de obiective sociale în Găgăuzia, mai scrie RIA NOVOSTI. Autorităţile Republicii Moldova ignoră Găgăuzia atunci când repartizează bugetul şi investiţiile şi blochează orice iniţiative ale conducerii regiunii, a declarat başcanul autonomiei, Evghenia Guţul. „La repartizarea bugetului, la formarea căruia participă şi locuitorii autonomiei, investiţiile merg în regiunile care votează pentru Sandu şi partidul de guvernământ Acţiune şi Solidaritate, dar nu şi în autonomie. Mai mult decât atât, aceste autorităţi nu numai că nu ajută Găgăuzia, dar şi blochează prin toate mijloacele orice iniţiative ale noastre”, a scris Guţul pe Telegram. Ea a remarcat faptul că în patru ani, conducerea lui Sandu, autorităţile moldoveneşti nu au construit în Găgăuzia niciun obiectiv social – vreo şcoală, grădiniţă, vreun spital, totodată în mâinile preşedintelui se află întregul buget, granturile şi împrumuturile partenerilor occidentali.

Episcop moldovean, îngrijorat de extinderea Bisericii Române, titrează agenția oficială de știri a Kremlinului TASS. Episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, a anunţat acţiuni comune ale Bisericii Române şi actualului Guvern al Republicii Moldova împotriva Mitropoliei Moldovei, aflată în subordinea Patriarhiei Moscovei. În discursul său la conferinţa internaţională „În Republica Moldova sau în România: va rămâne Republica Moldova pe hartă în 2025?”, el a spus că „Biserica Ortodoxă Română, reprezentată de Mitropolia Basarabiei, a demarat ample activităţi de distrugere, fragmentare şi dezbinare a Mitropoliei Moldovei, luându-i parohiile”. „Biserica Română funcţionează cu sprijinul autorităţilor moldoveneşti. Suntem incapabili să le opunem rezistenţă”, a spus Marchel. Amintim că, în 2023, Mitropolia Basarabiei a Patriarhiei Române, care activează pe teritoriul Republicii Moldova, a făcut apel de aderare, după care unele parohii au anunţat intrarea în componenţa Bisericii Române. Anterior, Mitropolitul Vladimir al Republicii Moldova a declarat că Biserica Română atrage preoţii moldoveni în rândurile sale datorită unei finanţări mai bune. […]  Conflictul dintre cele două mitropolii a escaladat recent în legătură cu evenimentele din Ucraina.

Potrivit mass-media moldoveneşti, preoţii Mitropoliei Basarabiei primesc un salariu lunar de circa 250 de euro. Motiv pentru care, anul acesta, zeci de clerici s-au alăturat Bisericii Române de pe teritoriul Republicii Moldova.

Sursa: https://www.veridica.ro

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata