Ancheta împotriva comisarului european ungar Oliver Varhelyi, un apropiat al premierului în exerciţiu Viktor Orban, privind presupuse acţiuni de spionaj în interiorul instituţiilor europene este aproape finalizată, a anunţat marţi Comisia Europeană, potrivit AFP preluată de Agerpres.

Rezultatele acestei anchete, lansate de Comisia Europeană în octombrie, ar putea fi prezentate în curând Parlamentului European.

Executivul european a rămas extrem de discret în această chestiune până acum, de teama că ar putea fi exploatată de premierul naţionalist Viktor Orban în campania electorală pentru alegerile parlamentare, pe care le-a pierdut duminică în faţa pro-europeanului Peter Magyar.

„Pot confirma că s-au realizat progrese în anchetă şi că Parlamentul European va fi informat de Comisie „de îndată ce toate demersurile administrative vor fi fost încheiate”, a declarat marţi un purtător de cuvânt comunitar, Balazs Ujvari.

Mai multe instituţii media europene au susţinut în octombrie anul trecut că Ungaria lui Viktor Orban a încercat între anii 2012 şi 2018 să exercite presiuni asupra cetăţenilor săi angajaţi ai instituţiilor europene pentru a desfăşura operaţiuni de spionaj.

Detalii, AICI

Share.
Exit mobile version