Introducerea răspunderii penale pentru violența domestică ar putea deveni „o lovitură pentru instituția familiei”, a declarat Nina Ostanina, președinta Comisiei pentru protecția familiei din Duma de Stat a Rusiei.

Potrivit deputatei, revenirea la pedeapsa penală pentru agresiunile comise împotriva membrilor familiei trebuie analizată cu atenție, deoarece, în opinia sa, o asemenea măsură nu ar rezolva de una singură problema violenței domestice.

Ostanina a pledat pentru dezvoltarea măsurilor de prevenire, inclusiv prin crearea centrelor de criză și extinderea serviciilor de asistență psihologică.

În același timp, deputata a calificat drept o greșeală decizia din 2017 de dezincriminare a primelor cazuri de violență în familie și a susținut că acestea ar trebui din nou pedepsite penal.

În prezent, pentru un prim caz de agresiune în familie, legislația rusă prevede o amendă de până la 30.000 de ruble, arest administrativ de până la 15 zile sau muncă în folosul comunității. Ostanina consideră că una dintre cauzele dezincriminării din 2017 ar fi putut fi numărul mare de asemenea dosare, cărora organele de drept nu le puteau face față.

Detalii, AICI

Share.
Exit mobile version