Editorial de Zmicier Mickievič
Relocarea forțelor Wagner în Belarus după revolta abandonată a lui Prigojin s-a dovedit a fi o mișcare de propagandă. În decurs de un an, armata Wagner a lui Lukașenko, prezentată drept o amenințare pentru țările NATO vecine, practic s-a topit. De asemenea, nu a reușit să-l ajute pe Lukașenko să-și atingă obiectivul de a intra pe piața profitabilă a mercenarilor trimiși în Africa.
L-a sprijinit în secret Lukașenko pe Prigojin? Zvonul care a pornit de la reacția inițială a Minskului față revolta Wagner
Povestea trupelor Wagner din Belarus a început la 24 iunie 2023, când, potrivit informațiilor oficiale, Aleksandr Lukașenko a intervenit ca mediator în negocierile dintre conducătorul rebeliunii Wagner, Evgheni Prigojin, și președintele rus, Vladimir Putin. În acel moment, forțele rebele Wagner capturaseră deja Rostov-pe-Don, Cartierul General al Districtului Militar de Sud al Rusiei și se aflau la aproximativ 300 km distanță de Moscova, apropiindu-se rapid. S-a raportat că, în urma intervenției lui Lukașenko, Prigojin a fost de acord să pună capăt revoltei și să-și mute luptătorii în Belarus, în timp ce Putin a promis să nu-i urmărească pe „trădători”.
Cu toate acestea, au existat zvonuri că Lukașenko știa despre planurile lui Prigojin și a sprijinit rebeliunea, sperând să devină, după succesul acesteia, șeful oficial al „Uniunii statale Rusia-Belarus” – confederația celor două țări care încă așteaptă să se concretizeze, chiar dacă pe hârtie există din 1999.
Zvonul ar explica tăcerea totală a propagandei regimului Lukașenko în primele ore ale revoltei. Abia în după-amiaza zilei de 24 iunie 2023 – adică la aproape 24 de ore după chemarea la arme al lui Prigojin – Consiliul de Securitate al regimului Lukașenko a venit cu o declarație oficială cu privire la situație. Alimentând în continuare zvonurile, declarația a fost vagă, fără a susține vreuna din părți. Nu au fost menționate nume, nimeni nu a fost învinuit, s-a afirmat doar că „poporul belarus a fost și va fi mereu alături de Rusia”: „Facem apel la rațiune. În această perioadă dificilă este nevoie de toți cei care astăzi sunt implicați într-o confruntare inacceptabilă în cadrul unei frății militare unite în scopurile ei, acolo unde se decide viitorul lumii slave, soarta a milioane de oameni ai noștri”. Mai târziu, propaganda regimului a început să promoveze narațiunea despre implicarea lui Lukașenko în rol de mediator de top.
Din perspectiva acestui zvon – sau chiar și dacă ne gândim doar la cât de mult a durat până ca Minsk să reacționeze și cât de vagă a fost declarația Consiliului de Securitate – desfășurarea trupelor rebele în Belarus ar fi putut fi o pedeapsă pentru Lukașenko pentru poziția pe care a adoptat-o. În timp ce partea cea mai profitabilă și profesionistă a grupului Wagner operează în Africa și Orientul Mijlociu, cei care au luat parte la rebeliune nu sunt neapărat cei mai buni profesioniști. Deci Putin ar fi putut să-i trimită lui Lukașenko aceste „active cu probleme”: „I-ai susținut, așa că vezi ce faci cu ei acum”. Cealaltă parte a trupelor Wagner, care câștiga bani frumoși pentru Kremlin în alte zone de peste mări, a rămas sub controlul său, iar ministrul adjunct al apărării, generalul Yunus-bek Yevkurov, a fost numit la conducerea acestei structuri.
Lukașenko a vrut să folosească grupul Wagner în Africa, dar nu a reușit
În doar câteva zile a fost înființată o tabără pentru trupele Wagner lângă satul Cel, în districtul Asipovičy din Belarus, aproape de centrul țării. Inițial, ar fi trebuit să poată găzdui în jur de 15 mii de soldați. Cu toate acestea, numărul mercenarilor nu a depășit vreodată 10 mii, înarmați cu arme de calibru mic și trei duzini de vehicule blindate ușoare. La 15 iulie, Prigojin a venit personal în această tabără, unde a verificat facilitățile și a descris sarcinile prezentate de Lukașenko: „Sunt sigur că vom face din armata belarusă a doua armată din lume. Și, dacă va fi necesar, o vom susține… Apoi ne pregătim, ne ridicăm nivelul – și pornim într-o nouă călătorie, spre Africa. Poate că vom reveni la operațiunea militară specială în momentul în care vom fi siguri că nu vom fi obligați să ne facem de rușine pe noi înșine și experiența noastră”.
Citește mai mult AICI