Close Menu

    Subscribe to Updates

    Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.

    Ministrul britanic al apărării, Wes Streeting, pledează cauza Ucrainei la Washington

    16 octombrie 2026

    „Au lovit ici-colo”. Putin, scurt anunț despre atacurile ucrainene asupra rafinăriilor de petrol rusești

    16 octombrie 2026

    Un lider UE se desparte de aliații săi europeni și susține acordul Putin-Trump

    16 octombrie 2026
    Facebook X (Twitter) Instagram
    Facebook X (Twitter) Instagram
    DISINFO.MD
    • Moldova
    • Externe
    • Opinii
    • Analize
    • Stopfake
    • Română
    DISINFO.MD
    Prima pagină » Artiștii independenți acuză Ministerul Culturii că împarte milioane unor asociații aflate în conflict de interese
    Moldova

    Artiștii independenți acuză Ministerul Culturii că împarte milioane unor asociații aflate în conflict de interese

    26 iunie 2024
    Facebook Twitter LinkedIn Email VKontakte Telegram WhatsApp Copy Link
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Email Copy Link

    Mai multe organizații culturale independente acuză Ministerul Culturii de „favoritism” și conflict de interese în momentul desemnării proiectelor finanțate cu 14 milioane de lei din bugetul de stat. Ministrul Sergiu Prodan a spus Europei Libere că observațiile lor sunt „subiective” și „stupide”.

    Pe 11 iunie, Ministerul Culturii a anunțat că va finanța anul acesta 84 de proiecte culturale elaborate de organizațiile necomerciale din țară. În total, ministerul va aloca peste 14 milioane de lei, aproape dublu față de anul precedent (7,4 milioane).

    Pe 25 iunie, organizațiile din Coaliția Sectorului Cultural Independent (CSCI) – care reprezintă sectorul cultural independent din R. Moldova – au publicat o notă de poziție în care au criticat Ministerul Culturii.

    Potrivit semnatarilor, concursul de proiecte s-ar fi desfășurat „cu abateri de la regulament și nereguli de ordin procedural”. CSCI a semnalat mai multe posibile cazuri de conflict de interese și „favoritism”.

    Directori de instituții de stat și fina de cununie

    În particular, artiștii independenți au semnalat că printre asociațiile ale căror proiecte vor fi finanțate sunt și cele ale unor conducători de instituții din subordinea Ministerului Culturii, precum muzee sau teatre.

    De exemplu, ministerul va acorda 235.000 de lei Comitetului național ICOM, asociație administrată de directoarea Muzeului de istorie a orașului Chișinău, și 210.000 de lei – Fundației culturale „J.S. Bach”, administrate de directoarea adjunctă a Sălii cu Orgă.

    CSCI crede că acordarea finanțării unor astfel de proiecte „trezește bănuieli rezonabile de favoritism și conflict de interese”.

    Pe de altă parte, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a spus Europei Libere că ministerul a respectat procedura legală privind conflictul de interese în momentul examinării proiectelor.

    Potrivit lui Prodan, în situațiile în care au existat posibile conflicte de interese, respectivii membri ai juriului au semnalat acest fapt și s-au abținut de la jurizare. „Nu conflictul de interese este o problemă, ci nerespectarea legislației privind conflictul de interese”, a spus ministrul.

    El a explicat că selectarea proiectelor culturale este „complicată” pentru că juriul poate include fie specialiști din domeniu care pot avea, deci, anumite conflicte de interese, fie persoane din afară, care n-au conflicte de interese, dar nici nu sunt calificate să evalueze un proiect cultural.

    CSCI a mai atras atenția că printre câștigătorii anunțați de minister se numără și organizația condusă de Nata Albot – fina de cununie a lui Prodan – care va fi finanțată cu aproape 700.000 lei în perioada 2024-2026 pentru organizarea unor festivaluri.

    În replică, ministrul Culturii spune că, în acest caz, acuzațiile privind un posibil conflict de interese sunt „nefondate” și chiar „stupide”: „Nu sunt rudă directă cu Nata Albot, n-am asistat la ședințele juriului și n-am evaluat niciun dosar”.

    Prodan a făcut trimitere la legislația potrivit căreia în lista „persoanelor apropiate” (rude), nu sunt incluse persoanele asociate prin ritualuri religioase, precum nași sau fini.

    Asociații fondate de firme, inclusiv de organizatorii summitului de la Bulboaca

    Organizațiile culturale independente cred, de asemenea, că ministerul a încălcat regulamentul pentru că va finanța unele proiecte ale asociațiilor obștești fondate de firme. „Aceste asociații nu reprezintă societatea civilă, ele sunt produse adiacente ale unor entități comerciale și au rolul de a îmbunătăți imaginea companiilor” pe bani publici, spune CSCI.

    Spre exemplu, fundația „Constantin Mimi” a SRL Castel Mimi va primi de la stat 207.000 de lei pentru a organiza un festival de muzică clasică. Aproape 165.000 de lei, bani publici, va primi asociația „Arta și cultura evenimentului”, administrată de directoarea executivă a SRL Media Show Grup, cunoscut pentru organizarea summitului de la Bulboaca, din 2023, la Castel Mimi.

    Nici în aceste cazuri ministerul Sergiu Prodan nu vede nereguli. El a spus că legislația nu interzice nimănui să înființeze un ONG, nici măcar firmelor.

    Prodan a mai spus că, oficial, la minister nu au parvenit plângeri referitoare la modul în care s-a desfășurat concursul de proiecte. Unii participanți au depus contestații fiind nemulțumiți de punctajul primit, cererile lor fiind examinate în prezent.

    Printre potențiale nereguli identificate de CSCI se mai numără și asociații înregistrate cu doar câteva săptămâni înainte de concurs sau cele care percep taxe de intrare la evenimentele finanțate de stat.

    Coaliția Sectorului Cultural Independent a cerut ministerului, printre altele, să infirme prin probe toate suspiciunile de conflicte de interese și să anuleze rezultatele concursului în cazul proiectelor „neeligibile”. Sergiu Prodan a spus că ministerul va veni în scut timp cu un comunicat în care va demonstra că acuzațiile CSCI ar fi „nefondate”.

    Share. Facebook Twitter LinkedIn Email VKontakte Telegram Copy Link WhatsApp

    Related Posts

    STOP FALS Ignatiev spune că administrația de la Chișinău a recunoscut că nu va restitui banii din impozite transnistrenilor. Ce a spus, de fapt, Chiveri

    15 octombrie 2026

    Zelenski nu mai zboară de la Chișinău, după incidentele cu drone?! Aeroportul de pe care a decolat spre Londra

    14 octombrie 2026

    Șase falsuri despre Moldova, promovate de reprezentantul Rusiei de la tribuna OSCE

    14 octombrie 2026

    Oficial: Autoritățile responsabile de securitate în Moldova verifică activitatea Yandex

    14 octombrie 2026

    Ministrul britanic al apărării, Wes Streeting, pledează cauza Ucrainei la Washington

    16 octombrie 2026

    „Au lovit ici-colo”. Putin, scurt anunț despre atacurile ucrainene asupra rafinăriilor de petrol rusești

    16 octombrie 2026

    Un lider UE se desparte de aliații săi europeni și susține acordul Putin-Trump

    16 octombrie 2026

    Fraza „sunt împotriva partidului de escroci și hoți”, catalogată drept „extremistă” în Rusia. Care este motivul

    16 octombrie 2026

    „Nu trebuie neapărat să o spună cu voce tare”. Liderii UE îi vor cere lui Zelenski să nu mai îl critice public pe Trump

    16 octombrie 2026
    DISINFO.MD
    © 2026 Disinfo. All Rights Reserved. Dezvoltat de Disinfo.

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.