Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, avertizează cu privire la intențiile statului agresor după mai multe noi declarațiie belicoase ale oficialilor ruși. Zelenski spune că Rusia vrea să facă din 2006 un „an al războiului”, avertizând că ar putea urma chiar agresiunea împotriva altui stat european.
„Astăzi am primit de la Moscova noi semnale că pregăteşte anul viitor ca pe un an al războiului. Și aceste semnale nu sunt doar pentru noi. Este important ca partenerii să le vadă. Și este important ca ei nu doar să le vadă, ci și să reacționeze, în special partenerii din Statele Unite ale Americii, care adesea spun că Rusia ar vrea, se pare, să încheie războiul. Dar din Rusia se aud retorici complet diferite, alte semnale – inclusiv ordine oficiale pentru armata lor. Trebuie să vedem această stare de spirit a Rusiei și să reacționăm la ea.
Când au exact această stare de spirit, ei vor submina și diplomația, încercând, prin diverse formulări diplomatice sau prin presiuni asupra unor puncte din documente, să-și mascheze dorința de a distruge Ucraina, de a distruge ucrainenii, dorința de a legitima furtul de către Rusia al pământului nostru. Și mai departe – alte țări din Europa, pe care cineva din Rusia ar putea să le numească cândva „teritorii istorice” ale lor.
Citește mai mult AICI

