Serviciile speciale americane au activat luni un protocol de securitate la Casa Albă. S-a întâmplat după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii.
Jurnaliștilor prezenți în exteriorul clădirii li s-a ordonat să se adăpostească în sala de presă, în jurul orei locale 10:02. Mașina accidentată s-a izbit de un panou informativ din Parcul Lafayette, situat în zona de nord a edificiului.
Un bărbat a fost scos din mașină și imobilizat de către ofițeri, scrie Agerpres. Conform Sky News, un alt individ ar fi încercat să sară instalațiile de protecție din zonă, dar a fost reținut rapid.
Au fost realizate investigații de către geniști. În circa 40 de minute, vehiculul implicat în accident a fost ridicat de la fața locului.
Deocamdată nu se cunoaște dacă a fost vorba despre un atac deliberat sau un accident. Președintele SUA Donald Trump a fost ținta mai multor tentative de asasinat, printre care un episod în timpul cinei corespondenților de la Casa Albă pe 25 aprilie, când un bărbat înarmat a sărit peste o parte din securitate, iar paza l-a evacuat pe Trump, pe soția sa și pe alți oficiali prezenți la eveniment.
