Autor: disinfo1

Omul de ştiinţă rus Dmitri Kolker, care suferă de cancer în stadiu terminal, a fost arestat de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB, ex-KGB), la Novosibirsk (în Siberia), fiind ridicat direct de pe patul de spital, ca suspect de înaltă trădare pentru o presupusă colaborare cu serviciile secrete chineze. Dmitri Kolker, doctor în fizică şi matematică la Universitatea de Stat din Novosibirsk, al cărui site web indică faptul că el conduce un laborator de tehnologii optice cuantice, a fost reţinut sub acuzaţia de înaltă trădare, a transmis agenţia de presă oficială TASS, citată de Agerpres. Agenţia de presă Reuters…

Read More

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, a afirmat joi că, în anumite circumstanţe, sancţiunile împotriva Moscovei ar putea fi considerate un act de agresiune şi ar putea justifica un război, informează Reuters. „Aş vrea să subliniez încă o dată că, în anumite circumstanţe, astfel de măsuri ostile ar putea fi de ademenea calificate drept un act de agresiune internaţională. Şi chiar un ‘casus belli’ (o justificare pentru război”, a declarat Medvedev, adăugând că Rusia are dreptul de a se apăra, scrie Reuters, potrivit Agerpres. Rusia se confruntă cu un val de sancţiuni paralizante din partea ţărilor occidentale,…

Read More

Un nou episod al propagandei ruse. Într-o emisiune de la televiziunea rusească Rossia-1, în care erau comentate summit-urile NATO  și G7, dar și cel al țărilor de la Marea Caspică, un profesor universitar responsabil de pregătirea diplomaților ruși a descris întâlnirea la care a participat Vladimir Putin drept o reuniune „a cooperării” în „orașul iubirii”. „Situația este foarte interesantă. Ne uităm la imaginile de la summitul NATO și ne uităm apoi la imaginile de la summitul Caspic. Aceste imagini sunt drastic diferite. Summitul Caspic este în Așgabat, orașul iubirii. Totul este despre cooperare”, afirmă Vladimir Avatkov, profesor la Academia de Diplomație din…

Read More

Siria a anunțat miercuri că recunoaște independența Republicilor Populare Donețk și Lugansk din Ucraina. Anunțul a fost făcut de reprezentantul Ministerului de Externe de la Damask. Anterior, doar Rusia recunoscuse independența zonele din estul țării vecine. La câteva zile după decretul lui Putin, a urmat invazia trupelor sale, sub pretextul „denazificării” și „protejării etnicilor”. „Prin întruchiparea voinței comune și a dorinței de a îmbunătăți relațiile în toate domeniile, Republica Arabă Siria a decis să recunoască independența și suveranitatea Republicii Populare Lugansk și Republicii Populare Donețk”, citează TASS Ministerul de Externe al Siriei. Damascul vrea să stabilească legăturile cu fiecare dintre cele două regiuni.…

Read More

Reforma prezentată publicului larg în domeniul învățământului superior de către Ministerul Educației a fost tema discuțiilor cu ministrul Educației al Republicii Moldova, Anatolie Topală, în cadrul emisiunii „Freedom cu Dorin Galben” de la TV8. Potrivit oficialului din 16 universități vor rămâne 11 și nu patru universități cum au prezentat unele surse mass-media. „Din aceste 16 instituții publice, conform propunerilor noastre, patru universități vor absorbi alte cinci universități, ca în final să rămână 11 universități. Nu putem spune că rămân prea multe sau prea puține. În primul rând, vreau să menționez, că informația conform căreia vor rămâne patru universități nu este…

Read More

Un tribunal din Moscova l-a condamnat marţi la 15 zile de închisoare pe Ilia Iaşin, unul dintre puţinii opozanţi ruşi care nu părăsise Rusia, în plin val de represiune după declanşarea ofensivei ruse asupra Ucrainei, informează AFP. Iaşin, 38 de ani, a fost condamnat pentru „nesupunere în faţa ordinelor poliţiei”, a anunţat serviciul de presă al tribunalelor din Moscova, acuzaţie pe care cel vizat a calificat-o drept fabricată, amintind pe Telegram că este „un critic al preşedintelui Putin şi un adversar al războiului din Ucraina”. Ilia Iaşin a fost arestat luni seara la Moscova, a anunţat marţi dimineaţa avocatul său…

Read More

Kremlinul a declarat marţi că ofensiva sa în Ucraina se va termina atunci când autorităţile şi armata ucrainene vor capitula, relatează France Presse. ”Partea ucraineană poate pune capăt (conflictului) chiar în decurs de o zi. Ea trebuie doar să ordone unităţilor naţionaliste şi soldaţilor ucraineni să depună armele şi să pună în aplicarea toate condiţiile stabilite de Rusia. Atunci totul se va termina într-o singură zi”, a afirmat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin. Niciun termen şi niciun calendar nu a fost stabilit de partea rusă: ”Ne orientăm după declaraţiile preşedintelui nostru”, a spus Peskov în…

Read More

Editorial de Anatol Țăranu În societatea moldovenească de multă vreme asistăm la o dezbatere anemică despre oportunitatea prezenței statului nostru în cadrul CSI. Tot de mult timp este cunoscută și definiția dată CSI-lui de către Putin timpuriu, care a caracterizat această organizație interstatală drept o modalitate de „divorț civilizat al fostelor republici sovietice”. Cu toate acestea, după cum a arătat timpul, procesul de divorț a întârziat să se încheie, contribuind la apariția unor noi motive pentru prelungirea vieții CSI. De la uniunea statelor slavice la uniunea statelor sărace… Se știe că Comunitatea Statelor Independente (CSI) a fost înființată prin semnarea,…

Read More

Investigație realizată de Mădălin Necșuțu și Ilie Gulca pentru veridica.ro Rusia deține în Republica Moldova cele mai importante obiective strategice care furnizează gaze și energie electrică și le folosește abil pentru a pune nu numai presiune economică, dar și politică asupra deciziilor majore ale Chișinăului. Federația Rusă își exercită pârghiile de influență economică asupra politicii de la Chișinău printr-un triunghi de obiective strategice format din Moldovagaz (deținută de Gazprom) – Uzina Metalurgică Moldovenească (MMZ) deținută de regimul separatist total controlat de Moscova) – Centrala Termoelectrică Moldovenească (Moldgres) proprietate a companiei rusești Inter RAO). Mai mult, Gazpromul livrează gaze regiunii transnistrene la…

Read More

Moscova confirmă atacul asupra centrului comercial din localitatea ucraineană Kremenciug, dar susține că Kievul păstra în zonă armament livrat de Occident. Potrivit Ministerului Apărării din Rusia, incendiul a izbucnit din cauza echipamentelor militare depozitate. Rușii vorbesc despre „atacuri asupra hangarelor cu muniții și armament livrat de Occident și statele europene”. Așadar, potrivit Moscovei, echipamentele distruse se păstrau la o uzină din apropierea mall-ului și urmau să ajungă în Donbas. „În urma unei lovituri de înaltă precizie, armele și munițiile păstrate pe teritoriul depozitelor pentru a fi trimise în Donbas au fost distruse. Detonarea a cauzat incendiul la centrul comercial care activa lângă…

Read More