Primii ani ai internetului au fost marcați de un optimism libertar cu privire la efectele sale descentralizante și democratizante, informațiile ar fi disponibile pe scară largă și ar scădea monopolurile guvernelor autoritare. Însă, Big Brother a învins. Președintele american Bill Clinton a crezut că China se va liberaliza și că eforturile Partidului Comunist de a controla internetul se vor diminua. Administrațiile Bush și Obama au împărtășit acest optimism și au promovat o agendă pentru libertatea internetului care include subvenții și tehnologii pentru a ajuta disidenții din statele autoritare să comunice.
Astăzi, în fața controlului chinezesc de succes a ceea ce cetățenii pot vedea și spune pe internet și utilizarea rusească a internetului pentru a interfera în diferite țări se găsesc în defensivă. Asimetriile așteptate par să fi fost inversate. Autocrațiile sunt capabile să se protejeze, controlând fluxurile de informații, în timp ce deschiderea democrațiilor creează vulnerabilități pe care autocrația le poate exploata prin războiul informațional. În mod ironic, o cauză a vulnerabilităților a fost creșterea social media și a dispozitivelor mobile în care companiile americane au fost liderii mondiali.
Cetățenii îl poartă de bună voie pe Big Brother și rudele lui în buzunare. Împreună cu datele mari și inteligența artificială, tehnologia a făcut ca problema apărării democrației de războiul informațional să fie mult mai complicată decât era prevăzută în urmă cu două decenii. Statul de drept, încrederea, adevărul și deschiderea fac ca democrațiile să fie vulnerabile. Orice politică de apărare împotriva războiului cu informații cibernetice trebuie să înceapă cu jurământul lui Hippocrate: întâi de toate, nu faceți rău.
Democrația depinde de informațiile deschise care pot fi de încredere. Statele autoritare pot exploata și această deschidere. Războiul informațional nu este nou și a prezentat întotdeauna o provocare pentru democrație, dar tehnologia a transformat natura provocării. Ceea ce este nou este viteza cu care se poate răspândi o astfel de dezinformare, costul redus și vizibilitatea de răspândire a acesteia. Internetul a extins suprafața atacului informațional și instrumentele care o pot exploata. Electronii sunt mai ieftini, mai rapizi, mai siguri și mai ușor de negat decât spionii umani.
Mai mult, modelele de afaceri ale marilor companii americane de social media pot fi ușor manipulate de actori maligni în scopuri criminale sau politice. Însă, în timp ce democrațiile răspund la astfel de provocări, ele riscă să acționeze prea puțin, dar și prea mult. Măsurile care limitează deschiderea și încrederea ar deveni răni provocate de sine. Acest lucru va fi valabil atât pentru măsurile defensive, cât și pentru cele ofensive pe care le întreprind democrațiile. Imitarea practicilor autoritare ar fi o înfrângere.
Hacking-ul și doxing-ul actorilor politici necesită o mai mare conștientizare și practică a igienei cibernetice. Piratarea echipamentelor electorale și a listelor de alegători necesită mașini mai puternice și trasee de audit, precum și o mai bună cooperare federală, de stat și locală. Pentru a face față știrilor false destinate polarizării, perturbării și suprimării votului, necesită, de asemenea, acțiuni ale companiilor, dar și proceduri pentru protejarea transparenței în algoritmi și procese care dezvăluie compromisuri dificile în ceea ce privește libera exprimare. Nimic din toate acestea nu vor fi rezolvate cu ușurință. În unele cazuri, inteligența artificială va ajuta infracțiunea, în alte cazuri va ajuta la identificarea infracțiiunii.
La un nivel mai general, o strategie națională pentru apărarea democrației în epoca cibernetică trebuie să includă toate cele trei dimensiuni ale rezistenței, descurajării și diplomației. Suntem doar la începutul unui lung proces de protejare a democrației într-o epocă a războiului informațional.
Sursa; h1.md