Cancelarul german, Friedrich Merz, s-a declarat marți ‘prudent optimist (…) că în următoarele zile în Statele Unite vor fi luate decizii pentru a impune sancțiuni suplimentare Rusiei’, care se află în război cu Ucraina, transmite AFP.

„Suntem cu toții de acord că trebuie să facem tot posibilul pentru a pune capăt acestui război cât mai repede posibil”, a adăugat Friedrich Merz, într-o scurtă declarație în fața jurnaliștilor la sfârșitul summitului G7 din Canada.

„Vom continua să sprijinim Ucraina militar – există un consens în această privință, nu numai în cadrul Uniunii Europene, ci și în rândul G7, și vom continua să exploatăm toate posibilitățile, inclusiv acea de a impune sancțiuni Rusiei”, a spus el.

După plecarea neașteptată a președintelui Donald Trump de la G7, secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a participat la toate reuniunile, a subliniat Merz.

Share.
Exit mobile version