Cea mai veche organizație pentru drepturile omului din Rusia a fost desfiinţată
O judecătorie din Rusia a ordonat desfiinţarea celei mai vechi organizații pentru drepturile omului din Rusia, Grupul Moscova Helsinki, format în 1976 și care, de la declanșarea războiului în Ucraina, oferea asistență cetățenilor ucraineni din Rusia, scrie BBC.
Decizia judecătorului, care a fost dată după 20 de minute de deliberări, a fost motivată de faptul că grupul activa pe tot teritoriul Federației Ruse și nu doar în Moscova, așa cum ar fi figurat în statutul organizației.
Membrii organizației au numit măsura „disproporţionată” şi au anunţat că vor continua să activeze „indiferent de dorinţele autorităţilor”.
„Distrugeţi mişcarea drepturilor omului. Lichidarea grupului este o lovitură serioasă nu doar pentru mişcarea pentru drepturile omului din Rusia, dar din toată lumea”, a spus Valery Borşov, unul dintre directorii grupului, în faţa judecătorului.
Ministerul Justiţiei din Rusia a ordonat inspecţii inopinate la sediul organizaţiei în luna decembrie. De la începutul invaziei ruse în Ucraina, Grupul Moscova Helsinki oferea asistenţă juridică ucrainenilor din Rusia care se considerau persecutaţi de autorităţi. Nu este prima dată când grupul a fost obligat să-şi întrerupă activitatea.
De la înfiinţarea lui, în 1976, acesta a funcţionat doar câteva luni. Toţi membrii au fost fie închişi, fie trimişi în exil. Grupul a fost fondat de mai mulţi dizidenţi sovietici şi denimit după acordul de la Helsinki, care apăra drepturile omului şi care a fost semnat şi de URSS. Organizaţia s-a reînfiinţat în 1990.
Detalii, AICI