Președintele rus Vladimir Putin a trecut de la statutul de partener important al Chinei la cel de lider tot mai dependent de Beijing și de Xi Jinping. Potrivit unor analiști și oficiali chinezi și ruși, Beijingul își consolidează discret relațiile cu clasa conducătoare rusă.
Wall Street Journal (WSJ) scrie că, după ce Putin a rupt în mod demonstrativ legăturile cu Occidentul, Rusia s-a transformat, practic, în partenerul junior al Chinei, iar Beijingul îl „manipulează cu prudență și fără publicitate, dar în propriul avantaj”.
Potrivit autorilor articolului, care au discutat cu oficiali și analiști atât din China, cât și din Rusia, Beijingul își consolidează discret relațiile cu clasa conducătoare rusă, fără a se limita la Putin și cercul său apropiat.
„Chinezii își întăresc legăturile cu oficialii și elitele care vor modela viitorul Rusiei după plecarea lui Putin”, notează WSJ.
Ziarul american adaugă că în Rusia sunt descoperite tot mai multe cazuri de spionaj chinez și de recrutare a unor funcționari de rang mediu, însă Moscova evită să facă publice aceste informații, de teama deteriorării relațiilor diplomatice.
În același timp, analiștii constată că sentimentele antioccidentale sunt atât de profund înrădăcinate în societatea și instituțiile ruse, încât probabil vor supraviețui epocii Putin, liderul de la Kremlin fiind cel care le-a alimentat constant.
Detalii, AICI

