Pe 26 februarie, la sediul OSCE din Tiraspol a avut o nouă prima reuniune de lucru a reprezentanților politici în procesul de reglementarea transnistreană, după aproape un an de pauză.Vicepremierul Chiveri a punctat la reuniunea în format 1+1 că obiectivul reglementării diferendului transnistrean este reintegrarea Moldovei și nicidecum dezvoltarea pretinselor relații bilaterale între cele două maluri ale Nistrului, conform Biroului Politici pentru Reintegrare.
De asemenea, oficialul a propus ca începând cu 1 septembrie 2026 toate instituțiile de învățământ din regiunea transnistreană să introducă în procesul educațional studierea în limba română.
Aceasta a fost prima întrevedere a lui Valeriu Chiveri cu reprezentanții puterii separatiste, după numirea în funcția de vicepremier pentru reintegrare. Oficialul de la Chișinău a discutat cu pretinsul ministrul de externe din stânga Nistrului, Vitali Ignatiev.
După o perioadă îndelungată, în care presa din dreapta Nistrului nu a avut acces în Transnistria, o echipă de jurnaliști a putut merge la reuniune, alături de delegația formată din reprezentanți ai autorităților constituționale.
În cadrul întrevederii s-a mai vorbit despre crearea unui fond de convergență, format din contribuții naționale și internaționale, menit să finanțeze proiecte sociale și de infrastructură pe ambele maluri.
Regimul de la Tiraspol a fost mustrat pentru nerespectarea drepturilor omului, fiind reiterată necesitatea eliberării cetățenilor Republicii Moldova din detenția ilegală. S-a cerut și încetarea persecutării lor pentru pretinse activități extremiste, fiind menționate de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la încălcările admise în regiune.
„Reprezentantul politic al Chișinăului a mulțumit pentru implicarea constructivă a Tiraspolului în rezolvarea problemei aprovizionării cu bunurile necesare a locuitorilor de pe platoul Cocieri, pe perioada sistării activității feribotului de la Molovata, dar și a reamintit despre necesitatea soluționării definitive a problemei liberei circulații în stânga Nistrului și în mun. Bender pentru toate categoriile de cetățeni, inclusiv a jurnaliștilor, cu eliminarea infrastructurii posturilor ilegale de control”, se arată în precizările Biroului Politici pentru Reintegrare.
La fel, au fost reiterate problemele fermierilor din raionul Dubăsari și ale școlilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană, cu apelul către Tiraspol de a fi soluționate conform angajamentelor anterior asumate, inclusiv cu avansarea pe subiectul dotării cu sedii proprii a liceelor teoretice „Evrika” din Râbnița și „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol.
Tiraspolului i s-a mai propus și un proiect-pilot, pentru ca locuitorii din stânga Nistrului să poată avea acces la Serviciul 112. Se presupune că implementarea ar putea începe cu orașul Bender.

