Cancelarul german Friedrich Merz a convocat vineri o reuniune telefonică a Consiliului Național de Securitate. Ședința a fost desfășurată după descoperirea unei drone cu explozibil pe aeroportul din Leipzig, în noaptea de marți spre miercuri.

Incidentul de la Leipzig reprezintă un posibil scenariu de atac hibrid, potrivit oficialilor germani. Unii politicieni susțin că de incident s-ar face responsabilă Rusia.

Miercuri, în primele ore ale dimineții, traficul aerian a fost perturbat timp de două ore pe Aeroportul Leipzig-Halle după ce o dronă care transporta un dispozitiv exploziv a fost descoperită și ulterior dezamorsată, informează Agerpres.

Conform ziarului german Bild, un șofer care lucra pe aeroport a observat drona planând la altitudine joasă, în jurul avioanelor cargo ucrainene, a prins-o și a ținut-o la sol până la sosirea experților.

Drona conținea Semtex – un explozibil utilizat în aplicații industriale și militare. Procurorii din Germania au demarat joi investigații.

O altă dronă, s-a izbit în aceeași zi de un avion marfar DHL. Echipajul a aterizat de urgență la Hanovra, urmare a incidentului, iar nici o persoană nu a avut de suferit.

Share.
Exit mobile version