Vizita negociatorilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner la Kiev, anunțată joi de Vladimir Zelenski, s-ar putea anula. Presa scrie că lui Witkoff i s-ar fi făcut frică, pe fundalul bombardamentelor rusești tot mai frecvente asupra Capitalei ucrainene.

Informațiile au fost publicate de The Kyiv Independent. Jurnaliștii citează o sursă familiarizată cu situația, care afirmă că „rușii nu vor ca ei să vină aici, la Kiev, iar Witkoff a fost întotdeauna sensibil la sentimentele lor. Li se spune că este periculos”.

Negociatorii americani sunt așteptați să viziteze Ucraina și Rusia în perioada 5-6 septembrie, potrivit Meduza. Potrivit TASS, Witkoff și Kushner vor călători mai întâi la Moscova, apoi la Kiev.

Potrivit The Kyiv Independent, negociatorii intenționează să ajungă cu avionul în Ucraina. Anterior, presa relata că Witkoff consideră dificile călătoriile cu trenul, motiv pentru care nu ar fi vizitat Ucraina.

Cerul de deasupra Kievului a fost închis de la începutul războiului, iar delegațiile străine călătoresc în capitala Ucrainei, de regulă, cu trenul.

Trupele rusești atacă zilnic Kievul de peste o săptămână, inclusiv folosind drone reactive, care sunt mai greu de doborât.

Share.
Exit mobile version