Organizaţia Naţiunilor Unite estimează că aproximativ 13.000 de civili au fost ucişi de la începutul războiului din Ucraina, a declarat coordonatorul ONU pentru ajutor umanitar de urgenţă, Tom Fletcher, marţi, în faţa Consiliului de Securitate, relatează dpa și Agerpres.

Potrivit datelor furnizate de Oficiul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), au fost confirmate cel puţin 12.910 decese ale civililor în Ucraina – inclusiv 682 de copii – iar aproape 30.700 de persoane au fost rănite între 24 februarie 2022 şi 31 martie 2025. Fletcher a adăugat că numărul real al victimelor este, cel mai probabil, mult mai mare. Numai între sfârşitul lunii februarie şi sfârşitul lunii martie au fost raportaţi peste 170 de civili ucişi, a precizat acesta. Atacurile ruseşti continuă să facă victime în rândul civililor. Vinerea trecută, un atac aerian asupra unei zone rezidenţiale din oraşul sud-estic Krivoi Rog a ucis 20 de persoane – inclusiv nouă copii.

Fletcher a subliniat că dreptul internaţional este erodat atât în Ucraina, cât şi în alte conflicte din lume.

Share.
Exit mobile version