În vara lui 2021, Vladimir Putin a publicat un eseu de aproape 5.000 de cuvinte în care încerca să demonstreze că rușii și ucrainenii sunt „un singur popor”, despărțiți artificial de dușmanii Rusiei. Textul, amestec de nostalgie imperială și rescriere selectivă a trecutului, a devenit în scurt timp manifestul său pentru invazia ce avea să urmeze.

Șapte luni mai târziu, Rusia bombarda orașe ucrainene, anexa ilegal teritorii și ucidea zeci de mii de civili – toate în numele unei istorii reinterpretate, scrie Kyiv Independent.

De atunci, Putin și-a transformat discursul istoric într-o armă politică. A făcut-o din nou, în februarie 2024, într-un interviu-maraton cu Tucker Carlson, unde a ținut o adevărată lecție de istorie inventată: de la întemeierea statului medieval Rusia Kieveană în secolul al IX-lea până la prăbușirea Uniunii Sovietice. A repetat aceeași tiradă, spun surse diplomatice, și în fața lui Donald Trump, la summitul din Alaska, în august.

„Pentru Putin, istoria este un arsenal din care își alege armele potrivite ca să-și lovească dușmanii”, explică istoricul francez Françoise Thom.

„O țară cu un trecut imprevizibil”

Reinterpretarea trecutului nu e o noutate în Rusia. De secole, fiecare nou țar, secretar general sau președinte a rescris manualele de istorie. „Rusia este o țară cu un trecut imprevizibil”, glumeau comedianții de la începutul anilor 2000.

Dar Putin a dus acest obicei la extrem. A făcut din mitologia istorică un instrument de legitimare a războiului. A ales din trecut doar acele episoade care i-au servit narațiunii despre „unitatea istorică” a rușilor și ucrainenilor.

Detalii, AICI

Share.
Exit mobile version