Pescuitul și preocuparea privind păstrarea controlului asupra resurselor naționale au fost printre principalele motive care au dus la victoria taberei „Nu” în referendumul din Islanda privind reluarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

Islandezii au respins reluarea negocierilor cu Bruxellesul cu 52,8% din voturi, în timp ce 47,2% au votat în favoarea acestora. Diferența a fost de doar câteva procente, însă suficientă pentru ca guvernul să fie nevoit să renunțe, cel puțin pentru moment, la planul de redeschidere a discuțiilor privind aderarea, notează Politico

În tabăra „Nu”, atmosfera era una optimistă încă înainte de anunțarea primelor rezultate. „Vom câștiga”, declara Salma Björk Önnudóttir, una dintre coordonatoarele campaniei, iar rezultatul final i-a confirmat anticiparea.

Campania împotriva reluării negocierilor s-a concentrat în special pe ideea de suveranitate. Pentru mulți alegători, apropierea de Uniunea Europeană a ridicat întrebări legate de posibilitatea ca Islanda să piardă o parte din controlul asupra unor decizii considerate esențiale pentru țară.

Pescuitul a fost însă una dintre cele mai importante teme ale campaniei. Sectorul reprezintă un pilon al economiei islandeze, iar avertismentele potrivit cărora aderarea la UE ar putea afecta controlul asupra cotelor de pescuit și ar permite companiilor străine un acces mai mare la apele Islandei au avut un impact puternic asupra electoratului.

„Pentru tabăra «Nu», totul s-a redus la o singură problemă”, spune Hallgrímur Oddsson, fondatorul grupului de reflecție european Evrópustraumar. „Pescuitul islandez și modul în care acesta s-ar integra în Politica Comună în domeniul Pescuitului, unde deciziile sunt împărțite cu alte 27 de țări.”

Uniunea Europeană transmisese înaintea referendumului semnale că este dispusă să țină cont de particularitățile Islandei în domeniul pescuitului. Mesajele venite de la Bruxelles nu au reușit însă să schimbe suficient percepția alegătorilor.

O parte dintre cei care au votat „Nu” nu au avut încredere că Islanda ar putea obține condiții favorabile în eventualele negocieri cu UE. Pentru alții, opoziția față de aderare este una de principiu, indiferent de condițiile care ar putea fi negociate.

Argumentele taberei „Da” nu au reușit să contracareze aceste temeri. Susținătorii reluării negocierilor au arătat că Islanda face deja parte din Spațiul Economic European și aplică numeroase reguli europene fără să participe la procesul decizional în același mod ca statele membre.

Detalii, AICI

Share.
Exit mobile version