Armata Statelor Unite testează o schimbare de abordare în utilizarea sistemelor de rachete HIMARS, o decizie care ridică întrebări privind eficiența și vulnerabilitatea acestor platforme pe câmpul de luptă.
Experiența războiului din Ucraina a confirmat unul dintre principalele avantaje ale acestor sisteme: tactica „lovește și pleacă”, bazată pe mobilitate ridicată și reîncărcare rapidă prin înlocuirea completă a containerelor de muniție. În mod obișnuit, lansatoarele precum HIMARS sau M270 MLRS sunt alimentate prin module preîncărcate — fie cu șase rachete GMLRS, două PrSM sau o rachetă ATACMS — ceea ce reduce semnificativ timpul petrecut în poziții expuse.
Cu toate acestea, Pentagonul experimentează o metodă alternativă: încărcarea manuală, rachetă cu rachetă, a unor noi muniții de 120 mm, dezvoltate în cadrul programului Direct Support Fires Technology. Testele au avut loc la baza militară Fort Sill, unde personalul a exersat această procedură neconvențională.
Ideea urmărește reducerea presiunii logistice
Potrivit analiștilor de la Defense Express, ideea urmărește reducerea presiunii logistice — transportul unor rachete mai mici și mai compacte ar putea fi mai simplu decât livrarea modulelor complete din fabrică. Totuși, abordarea amintește de sistemele sovietice precum BM-21 Grad, unde încărcarea manuală era norma.
Specialiștii avertizează însă asupra unor riscuri clare. În primul rând, timpul de reîncărcare ar crește considerabil, ceea ce ar obliga lansatoarele să rămână mai mult timp în aceeași poziție — devenind astfel ținte mai ușor de detectat și lovit. În al doilea rând, noile rachete de 120 mm au o rază de acțiune mai redusă, estimată la 30–40 de kilometri, ceea ce ar putea forța apropierea de linia frontului. În plus, conceptul inițial de încărcare modulară a fost conceput tocmai pentru a limita nevoia de personal și echipamente în zonele expuse.
Detalii, AICI