Directorul CIA, John Ratcliffe, le-a adus liderilor ruși un avertisment sumbru cu privire la starea economiei, în timpul unei vizite surpriză la Moscova la sfârșitul lunii august. Potrivit publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung, Ratcliffe, invocând date ale Serviciilor Secrete americane, a încercat să convingă Kremlinul că Rusia nu poate câștiga economic războiul din Ucraina, care a ajuns deja într-un impas pe front, scrie The Moscow Times.
Mesajul lui Ratcliffe a fost că, din cauza cheltuielilor militare masive, economia Rusiei se confruntă cu același colaps pe care l-a suferit Uniunea Sovietică după Războiul Rece, a declarat pentru FAZ un diplomat de rang înalt, familiarizat cu informațiile transmise de SUA partenerilor săi occidentali.
Acesta ar fi fost principalul motiv al vizitei lui Ratcliffe. Directorul CIA a mai declarat că această concluzie stă la baza politicii administrației Donald Trump față de Ucraina.
„Prin urmare, Vladimir Putin nu ar trebui să se aștepte ca Washingtonul să renunțe la sprijinul acordat Kievului și de aceea Trump insistă asupra negocierilor”, a declarat sursa pentru FAZ.
Detalii, AICI

