Discuţiile ministeriale de miercuri asupra războiului din Ucraina au fost „amânate”, însă negocierile la nivel de consilieri de prim rang continuă, a anunțat Ministerul britanic de Externe, potrivit AFP.
„Reuniunea de astăzi asupra negocierilor de pace în Ucraina cu miniştrii de externe a fost amânată. Discuţiile între consilieri continuă, însă sunt închise pentru mass-media”, a anunţat Foreign Office într-un comunicat, potrivit antena3.ro.
Şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, a anunţat că a sosit miercuri la Londra împreună cu doi miniştri, pentru a se „întâlni” cu „interlocutori americani şi europeni”, în pofida amânării discuţiilor ministeriale.
„În pofida a orice, noi vom lucra pentru pace. Drumul spre pace nu este uşor, însă Ucraina a fost mereu şi rămâne angajată în eforturile de pace”, a subliniat Iermak, dând asigurări că discuţiile de miercuri urmau să se axeze pe „mijloacele pentru a se ajunge la un armistiţiu complet şi necondiţionat”.
Statele Unite au făcut „oferta” lor finală Ucrainei pentru încetarea războiului cu Rusia, un plan prin care Crimeea ar urma să fie recunoscută oficial, inclusiv de guvernul american, ca parte a Rusiei, în timp ce celelalte teritorii ucrainene ocupate ar rămâne de facto rusești, informează Axios. Potrivit sursei, americanii așteaptă miercuri răspunsul Ucrainei la această propunere, care reprezintă, de fapt, o recunoaștere a anexării teritoriale de către Rusia.