Documentul prin care Rizea a fost declarat indezirabil pe teritoriul Republicii Moldova

140

Cristian Rizea a fost declarat indezirabil, adică „nedorit”, pentru o perioadă de 15 ani și îndepărtat sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova, după ce Inspectoratul General pentru Migrație l-a identificat ca un pericol la adresa ordinii publice și, în general, la securitatea statului. Documentul semnat de inspectorul Mihail Vodă s-a scurs pe Internet.

Potrivit documentului, Cristian Rizea pregătea și desfășura acțiuni îndreptate spre schimbarea prin violență a regimului constituțional, subminarea sau suprimarea suveranității, independenței și integrității teritoriale a țării, activități cu elemete de factură criminală, acțiuni calificate ca pericol deosebit pentru securitatea statului.
Totodată, menționatul încălca în mod flagrant și sistematic prevederile Codului Contravențional, prezentând pericol pentru ordinea și securitatea publică. În privința sa sunt inițiate mai multe acțiuni civile pentru imixtiunea în viața personală a persoanelor și lezarea onoare, demnității și reputației profesionale.
Detalii, AICI

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și