Drona-rachetă care s-a prăbușit la Ștefan-Vodă a provocat pagube mai multor gospodării din localitatea Crocmaz. Deflagrația s-a produs la altitudine de circa 2,5 metri, după ce aparatul de zbor s-a izbit de un copac dintr-o fâșie forestieră.

Fragmentele dispozitivului au fost proiectate pe o suprafață extinsă, conform Poliției Naționale. Drept urmare, au fost avariate construcții din mai multe gospodării.

„Potrivit constatărilor preliminare, fragmentele depistate prezintă caracteristici similare unor componente ale unei rachete ghidate, ceea ce indică faptul că aparatul ar putea fi de tip „dronă-rachetă”.Menționăm că, până în prezent, pe teritoriul Republicii Moldova nu au mai fost înregistrate cazuri de identificare a unui aparat de zbor de un asemenea tip”, informează oamenii legii.

Ancheta urmează să stabilească tipul exact al aparatului de zbor și originea lui.

Jurnaliștii televiziunii Studio-L din Căușeni au publicat mărturiile unor fermieri din regiune, care au publicat imagini cu specialiștii care colectau bucățile de dronă din câmp și cu situația de la fața locului.

https://disinfo.md/wp-content/uploads/2026/08/drona-crocmaz.mp4

Share.
Exit mobile version